Nereguli în comerţul cu fructe şi legume de sezon

Redactia -

Nereguli în comerţul cu fructe şi legume de sezon

Polițiștii prahoveni acționează pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse din carne, fructe și legume precum și mărfuri specifice sezonului de iarnă. La nivel național se desfășoară o acțiune ce are ca scop principal combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse din carne, fructe și legume precum și mărfuri specifice sezonului de iarnă, provenite din import sau din achiziţii intracomunitare şi protejarea bugetului consolidat al statului. În acest context, la data de 21.11.2013, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat controale economice la agenții economici ce își desfășoară activitatea în complexe comerciale din localitățile Ploiești și Puchenii Mari. În cadrul acțiunii au fost controlate șapte societăți comerciale, fiind aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.500 lei. Totodată au confiscat 300 kg fructe șe legume, în valoare de 2400 lei.

foto: arhiva