Nici în vacanță, acasă în Israel, mijlocașul central Nir Lax nu uită deloc de Petrolul! Nepotul său se dovedește, încă de pe acum un… mic „lup” și suporter al trupei găzarilor!
Dragos Trestioreanu -
Odată cu disputarea ultimului meci din acest an, reamintesc, cel victorios de pe terenul Unirii Slobozia, scor: 3-0 (1-0), fotbaliștii Petrolului au plecat la casele lor, în vacanță, fie ei străini, fie autohtoni. Unul dintre aceștia este și mijlocașul central Nir Lax, singurul israelian rămas în lotul „lupilor”, după ce compatriotul Ben Levi a solicitat, puțin după startul sezonului regulat, să fie lăsat să plece. Iar asta deoarece a înțeles că postul său, cel de mijlocaș de bandă dreaptă, fusese rezervat de către antrenorul principal Viorel Moldovan exclusiv juniorilor născuți în anul 2002. Adică, Mario Bratu, Mihai Constantinescu, iar mai târziu, Vlad Bogdan, după o singură apariție, vreme de o repriză, a lui Leonard Iovu. Pentru a nu rămâne o rezervă perpetuă, Levi a preferat să revină acasă la el. Întrerupându-și cariera pentru o vreme, el a cerut abia acum de la Petrolul actele de transfer. În schimb, Lax a fost un titular inamovibil, alternând meciurile la „închidere” cu acelea din cvartetul de fotbaliști din spatele atacantului, pentru a-i face loc și lui Salifu Amidu, ca mijlocaș central. Nir a fost unul dintre jucătorii constanți, care va reprezenta, cu siguranță, un titular de bază și în prima parte a anului viitor.
Revenit după patru luni la Tel Aviv, capitală a Israelului în care locuiește și a jucat și fotbal, la Hapoel, înainte de a accepta să vină la Ploiești, în vară, pentru a îmbrăca echipamentul Petrolului, mijlocașul defensiv în vârstă de 26 de ani, de 13 ori internațional „U 19” al țării sale natale, i-a oferit nepotului său un cadou interesant. În vârstă de 3 ani, fiul fratelui, a primit un tricou galben, special confecționat pentru copii și având inscripționat numărul de pe cel de joc, 10, al unchiului. După cum se poate observa, la secțiunea Story de pe o bine cunoscută rețea de socializare, Ariel – așa se numește nepotul – s-a și afișat deja, în curtea casei sale, cu frumosul și ineditul cadou oferit.
Nir Lax a dovedit astfel că nu-i un… mercenar – așa cum sunt acuzați, adesea pe nedrept, străinii Petrolului -, ci chiar iubește clubul ale cărui culori le apără acum. În caz contrar, nu cred că i-ar fi oferit un astfel de dar micuțului nepot al lui. Reamintesc că, după vacanța din Israel, Nir va reveni la Ploiești, pentru a începe antrenamentele din anul 2021, pe 6 ianuarie, el având contract până pe 30 iunie, în urma unui act semnat la data de 17 august 2020. Cota lui Lax, de pe www.transfermarkt.de, este în prezent de 250.000 de euro, după ce, anul trecut, pe 28 iunie, înregistra un maximum de 400.000 de euro.
Foto: Facebook personal și www.fcpetrolul.ro