Mai ușurel „pe scări” cu… Ianis Stoica! Fostul produs al Centrului de Copii și Juniori al SC FC Petrolul nu a semnat încă un nou contract cu găzarii, dar ar avea de gând totuși s-o facă. Poate chiar în ziua reluării pregătirilor „lupilor”

Dragos Trestioreanu -

Mai ușurel „pe scări” cu… Ianis Stoica! Fostul produs al Centrului de Copii și Juniori al SC FC Petrolul nu a semnat încă un nou contract cu găzarii, dar ar avea de gând totuși s-o facă. Poate chiar în ziua reluării pregătirilor „lupilor”

Cu trei zile înaintea reluării pregătirilor în vederea următorului sezon al SuperLigii, transferurile la FC Petrolul, la nivel de lot și/sau de staff tehnic, se fac… tot prin presă, nimic oficial neanunțându-se până în prezent din club. Zvonistica a început cu underul Iustin Răducan, care ar fi trecut de probe, s-a continuat, după mai multe zile, cu fundașul central brazilian Guilherme Gomes Garutti, rămas liber de contract și părăsind-o astfel pe retrogradata CS Mioveni. Apoi, s-a scris ceva, en passant, de antrenorul italian Cristiano Bergodi (foto sus, în text, cu trofeul Cupa României, adjudecat chiar înaintea renunțării la a mai continua în Ardeal), abia despărțit de Sepsi, s-a mai pomenit și de un preparator fizic spaniol, în locul lui Carmel Bărbulescu, și s-a ajuns, ultima oară, la un alt under. Astfel, un ploieștean ar putea reveni la Petrolul, cu al cărui împrumut la Ploiești, a scris tot presa centrală, ar fi fost de acord Gigi Becali, patronul FCSB. Este vorba despre altfel de neatinsul până acum vreo doi ani, Ianis Stoica (foto la titlu, în duel cu portughezul Ricardinho, de la FC Voluntari, si jos, în text, echipat în galben). Dar, niciunul dintre cei de mai sus nu a fost prezentat oficial, până astăzi. Semn clar, adică, aș fi fi pus apostila pe un act oficial cu clubul găzarilor.

Nu ar fi exclus ca unele noutăți de efectiv să fie văzute luni, 12 iunie 2023, la reunire, noutăți la capitolul sosiri, dar și la plecări, cu siguranță. Ceea ce pare a fi sigur este că Bergodi – revenit în România, după o scurtă vacanță acasă, în Italia – intenționează să urmărească meciurile tricolorilor „U 21” ai noștri de la EURO, care vor fi găzduite de arena din bulevardul Ghencea. Se va juca, acolo, împotriva Spaniei, Ucrainei și, respectiv, Croației, în una dintre grupe. Șanse de a evolua la acest turneu final are și căpitanul „lupilor” Valentin Țicu, cel care face parte din lotul lărgit deplasat în străinătate, la pregătiri. Cu tehnicianul macaronar mai interesat de a face… scouting și declarând, de curând, că urmărește un proiect mai performant decât cel de la formația din Sfântu Gheorghe, aș spune că Florin Pârvu trebuie să stea liniștit, acum. Mai ales că preparatorul fizic despre care s-a scris că va sosi la Ploiești vine tocmai la recomandarea sa, cei doi colaborând în China. Prin logică simplă, lui Pârvu i se va da credit în continuare. Mai rămâne de văzut dacă luni vor fi prezenți la primul antrenament și Răducan, și Garutti.

Un caz special îl are Ianis Stoica, despre care au fost jurnaliști gata să bage mâna în foc – a se înțelege că au dat ca sigură informația – pentru semnătura deja pusă de fiul lui Pompiliu Stoica pe un contract cu FC Petrolul. Ei bine, cel puțin la această oră, underul care ar urma să fie împrumutat de la FCSB, după ce a revenit de la Universitatea Cluj, nu este încă al Petrolului. El și-a acordat un termen de gândire până, s-ar putea, în ziua reluării pregătirilor „lupilor”. Deci, ce e sigur… nu-i sigur (deocamdată)! Însă, pe baza știrii nereale că băiatul ar fi și semnat cu FC Petrolul, s-au trezit la viață cârcotașii care, ca și la prima revenire a lui la Ploiești, pentru câteva luni, au început să-l și critice! Este total nedrept, pentru că la fotbal trebuie să primeze valoarea, ci nu apartenența. Iar când scriu așa ceva, iau ca reper faptul că, din academia găzarilor, au fost debutați numai trei juniori în trecuta ediție de campionat, unii având ceva calități, dar cărora li s-a oferit nici măcar un sfert de oră, în total! Bașca, și folosirea lor aproape de finiș (Mihnea Rădulescu) sau chiar în ultima etapă a play-out-ului (Raul Bucur și Mario Ioniță)! De ce numai atât și de ce atât de la urmă? Asta în în condițiile în care Ianis a bifat la „U” meciuri ca titular – utilizat încă de la primul joc din 2023 – sau a intrat, pentru destule minute, la reluare ori pe parcurs. Care ar fi explicația? Cumva că Nae Constantin și Florin Pârvu, cei doi antrenori din sezonul 2022-2023, nu ar fi avut încredere în băieții din academie, iar Ioan Ovidiu Sabău, da, într-un jucător împrumutat la solicitarea, de fapt, a predecesorului său, Eugen Neagoe? Astfel ar părea, nu-i așa? Ce trebuie să înțeleagă și haterii cu pricina este că Stoica, dacă va semna – poate și aceste critici nedrepte și neavenite îl fac să fie reticent! – un contract, nu vine să ia locul nimănui, ci va intra pe teren potrivit principiului concurenței loiale. Mai exact, să fie clar, cel mai bun joacă, nimic altceva! Ar fi păcat, drept urmare, ca o mână de comentatori răuvoitori de pe o rețea de socializare să ajungă a provoca ratarea unui transfer foarte bun pentru Petrolul!

Foto: www.digisport.ro și www.digisport.ro