Noi restricţii de circulaţie în Ploieşti pe traseul de tramvai 101

Mihai Ciobanu -

Noi restricţii de circulaţie în Ploieşti pe traseul de tramvai 101

Primăria Municipiului Ploieşti informează ploieştenii că începând de marţi, 2 iunie a.c., ora 9.00, se vor efectua lucrări de reabilitare la linia de tramvai 101, în intersecţia str. Ştefan Greceanu – str. Nicolae Bălcescu cu str. Dobrogeanu Gherea – str. Neagoe Basarab.

 

Ca atare, circulaţia rutiera se va efectua după cum urmează:

  • strada Neagoe Basarab va fi închisă traficului rutier (tronson strada Iaşului – str. Ştefan Greceanu) până la finalizarea lucrărilor la calea rulare tramvai. Accesul se va face prin străzile Iaşului sau Poştei.
  • după finalizarea lucrărilor la calea rulare tramvai, refacerea carosabilului se va face în două etape; Traficul rutier se va face cu restricţii de circulaţie, amenajându-se câte o bandă circulaţie pe sensul str. Ştefan Greceanu – str. Nicolae Bălcescu şi câte o bandă de circulaţie pe sensul str. Dobrogeanu Gherea – str. Neagoe Basarab.