Nou minim pentru euro

Redactia -

Aprecierea leului a continuat și ieri, când cursul euro a scăzut de la 4,3981 la 4,3934 lei, nou mnim al ultimelor zece luni.

Volumele de transfer au fost reduse, în contextul în care investitorii din mai multe state vestice se aflau într-o minivacanţă, cu ocazia sărbătoririi Înălţării.

Piaţa s-a deschis la 4,3970 lei, în uşoară creştere faţă de închiderea de miercuri, pentru ca următoarele tranzacţii să se realizeze într-un culoar foarte îngust, de 4,3930 – 4,3940 lei. La ora 14:00 cotaţiile din piaţă erau de 4,3930 – 4,3960 lei, valori identice cu cele de miercuri de la aceeaşi oră.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,23 la 3,2269 lei, iar francul elveţian care a scăzut miercuri la minimul ultimelor şase luni şi jumătate, de 3,5956 lei, creştea la 3,5986 lei.

Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,138 – 4,155 zloţi, cotaţii care se mai înregistrau la jumătatea lui februarie, iar cea maghiară la 302,5 – 304 forinţi.

Perechea euro/dolar a scăzut pe pieţele asiatice la 1,3586 dolari, nou minim atins faţă de jumătatea lui februarie, pentru ca pe cele europene să urce până la 1,3624 dolari.

Continua scădere a euro se datorează speculaţiilor legate de reducerea dobânzilor de către BCE, începând de luna viitoare.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona la 1,3592 – 1,3624 dolari, iar uncia de aur continua să scadă pentru scadenţa de luna viitoare, preţurile futures fiind de 1.252 – 1.254 dolari, mai jos cu peste 50 de dolari faţă de săptămâna trecută.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00