Site icon Gazeta de Prahova

Noul rector al UPG Ploieşti este conf. univ. dr. ing. Alin Diniţă

Astăzi, 4 noiembrie, comunitatea academică din cadrul Universităţii Petrol Gaze Ploieşti a ales noul rector, în persoana conf. univ. dr. ing. Alin Diniță, care a candidat la această funcţie din poziţia de decan la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică din cadrul UPG Ploiești.

Câştigătorul poziţiei de rector a obţinut 143 de voturi, celălalt candidat, prorectorul – prof. univ. dr. ing. Dorel Mihail Dușmănescu a avut 71 de voturi. 

Publicitate

A fost al doilea tur de scrutin, după ce în prima etapă a alegerilor, ţinută în ziua de 2 noiembrie a fost eliminată prof. univ. dr. Anca Mihaela Dobrinescu, obţinând mai puţine voturi decât contracandidaţii.

Funcţia de rector a devenit vacantă după decesul fostului rector, Florinel Dinu.

Mandatul obţinut de conf. univ. dr. ing. Alin Diniță se va încheia în februarie 2024, atunci când vor avea loc următoarele alegeri. 

Noul rector va decide dacă cei doi prorectori, printre care şi contracandidatul său la alegerile de astăzi, vor rămâne în continuare în funcţii.

 

 

 

Exit mobile version