Nu va mai fi niciun Ali la SC FC Petrolul

Redactia -

Nu va mai fi niciun Ali la SC FC Petrolul

Siteul www.fcpetrolul.ro a anunţat că negocierile pentru transferarea fotbalistului franco-tunisian Ali-Azouz Mathlouthi (foto; www.racingstub.com), de la echipa din Liga a II-a franceză, RC Lens, la SC FC Petrolul, au eşuat. Astfel încât, după o scurtă vizită la Bucureşti, acesta s-a întors acasă. Explicaţia nefinalizării tratativelor, oferită de siteul clubului ploieştean, este că Mathlouthi a fost nevoit să refuze oferta „lupilor” din cauza familiei sale, care nu l-a lasat să vină în România: Cel puţin, aceasta este justificarea oficială, deşi apare de-a dreptul ciudată sosirea lui în ţara noastră, urmată de rezolvarea problemelor de ordin financiar dintre cluburi şi dintre SC FC Petrolul şi jucător – aşa cum susţin siteul clubului găzarilor şi impresarul Traian Gherghişan -, în condiţiile în care francezul ştia că familia lui se opunea acestui transfer.

Totodată, pe www.fcpetrolul.ro, se mai previzează că nici celălalt franco-tunisian cu prenumele Ali, fundaşul central Mohamed Gharzoul, nu a fost reţinut la echipă, după cele 45 de minute în care a evoluat în meciul-test al Petrolului, cu Prahova 2010 Tomşani, el părăsind deja cantonamentul „galben-albaştrilor”, cazaţi la hotelul Rixos, din Lara, nefiind pe placul managerului general Vivi Răchită.