Numele de Petrolul nu atrage mereu, necondiționat. Acceptări și refuzuri, înainte de ziua legitimărilor

Dragos Trestioreanu -

Numele de Petrolul nu atrage mereu, necondiționat. Acceptări și refuzuri, înainte de ziua legitimărilor

După antrenamentele efectuate și probele la care au fost supuși unii fotbaliști, vreme de două săptămâni, antrenorul principal al Petrolului ’52, Octavian Grigore (foto, în stânga; www.republikanews.ro), și președintele executiv al acesteia, Cristian Vlad (foto, în dreapta), s-au decis asupra unui prim lot de 20, pe care l-au legitimat astăzi, 18 august 2016, la Asociația Județeană de Fotbal Prahova, cea care organizează campionatele locale de profil. Încă de la anunțul că s-a optat pentru proiectul „Petrolul ’52”, cel care să ducă mai departe numele echipei fanion a municipiului și al județului, s-a lucrat la foc continuu. Iar asta deoarece timpul aproape că intrase în sac. A fost și mult entuziasm, destui jucători visând să îmbrace echipamentul galben-albastru și să evolueze pe gazonul stadionului în care fuseseră până acum doar… spectatori, „Ilie Oană”. Dar, au existat și câteva refuzuri, ca și senzația unora că într-o întrecere locală ar merge și fără prea multe ședințe de pregătire. Însă, și dorința de a merge împrumut la alte grupări, acolo unde să se spere la mai multe șanse și minute de joc. Dintre acestea, reamintim cazurile portarului Adrian Gheorghe și al fundașului central Ștefan Stanca, ambii de la CS Blejoi, dar și al fostului golgheter al echipei de juniori A a SC FC Petrolul, Cosmin Lambru. Cel din urmă, fără discuție un atacant ce se anunță cu un frumos viitor, a solicitat să fie detașat la aceeași CS Blejoi. Adică, acolo unde speră – fiind într-un mediu bun, în care, înainte de a opta pentru Petrolul ’52, s-a și antrenat și a făcut și-un mini-cantonament – să prindă chiar un post de titular. Au mai fost și alte refuzuri, dar și situații în care lipsa de seriozitate a unui fotbalist vizat a condus la renunțarea achiziționării acestuia – bucureșteanul Amet Ferdin. Una peste alta, lotul actual nu este bătut în cuie, după finele „mercato” de vară (5 septembrie) mai putând apărea noutăți.

Acum, Tavi Grigore și colaboratorii săi, secundul Nicolae Constantin și antrenorul de portari Gheorghe Liliac, au la dispoziție următorii fotbaliști: Ionuț Marinică, Claudiu Chiș (portari); Răzvan Catană, Ricardo Constantinescu, Alexandru Ionuț Crăciun, Alberto Olaru, Mihai Velisar, Valentin Țicu (fundași); Claudiu Tudor (cpt), Vladimir Butufei, Ilie Dumitrescu, Valentin Ursu, Tiberiu Nițescu, Dragoș Gheorghe, Bogdan Năstase, Bebe Lemnaru (mijlocași); Decebal Nae, Georgian Păun, Michel Jipa, Adrian Vintilă (atacanți). Dintre cei 20 aleși, semnați și înegistrați la AJF, nu vor putea fi folosiți în prima etapă, la meciul de la CS Păulești, de duminică, 21 august, ora 11.00, Păun (suspendat) și Năstase (accidentat). Un alt echipier care a avut probleme medicale recente, Butufei, a intrat în programul normal și va fi bun de joc la startul oficial, contra fostei sale formații. Din efectiv fac parte și cinci juniori din fostul CCJ al SC FC Petrolul (Olaru, Velisar, Țicu, Ursu și Nițescu), alți tineri venind de la Breaza (Vintilă) sau Sălciile (Lemnaru). Cu experiența celui de-al patrulea eșalon sunt Ionuț Marinică (de la CSO Plopeni), Ricardo Constantinescu (fost atacant și mijlocaș de bandă la CS Blejoi și CS Cornu, adus acum de la Unirea Teleajen și reprofilat… fundaș dreapta), Răzvan Catană (Teleajenul Vălenii de Munte, fost însă și în lotul SC FC Petrolul în Liga 1, în mandatul lui Dan Capră) și Vladimir Butufei (care a jucat și în Liga a III-a, la Chimia Brazi). Grupul cu experiența nivelurilor superioare celui local este format din Claudiu Tudor (Liga 1), Georgian Păun (liga 1), Alexandru Ionuț Crăciun (Liga 2), Decebal Nae, Bogdan Năstase, Dragoș Gheorghe și Michel Jipa (totți patru, Liga 3) cel din urmă fiind unul dintre fiii lui Dumitru Jipa, fostul portar al Petrolului de altădată. Din alte județe, au venit la Petrolul ’52 portarul Chiș și mijlocașul Dumitrescu.