O băută între cumnaţi s-a încheiat tragic

Redactia -

O băută între cumnaţi s-a încheiat tragic

În noaptea de 10/11.10.2013, Secţia de Poliție Rurală nr. 7 Cocorăştii Colţ a fost sesizată prin S.N.U.A.U. ”112”, despre faptul că un bărbat domiciliat în comuna Brazi a fost înjunghiat de cumnatul său. Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că în după-amiaza zilei de 10.10.2013, persoana vătămată, în vârstă de 60 ani, a sosit la domiciliul cumnatului său, în vârstă de 45 ani, unde au consumat alcool cu acesta şi a discutat cu privire la folosirea comună a unui teren. În aceste împrejurări, în jurul orelor 23:00, după consum de alcool, discuţiile contradictorii dintre cei doi au degenerat, împrejurare în gazda i-a aplicat cumnatului său o lovitură cu cuţitul, în zona abdominală. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru a primi îngrijii medicale. Cercetările au fost continuate de Serviciul de Investigaţii Criminale , iar în urma examinării medico-legale a victimei s-a stabilit preliminar că viaţa acesteia a fost pusă în primejdie. În aceste condiții, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus declinarea cauzei către această unitate. În urma probatoriului administrat, faţă de suspect a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 zile, cercetările fiind continuate faţă de acesta sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor.