O mașină cu doi ocupanți, luată de ape când aceștia o spălau în râul Teleajen

Daniel Dimache -

Doi cetățeni au fost luați de viitură, împreună cu mașina pe care o spălau în râul Teleajen, în cartierul Rizănești, al orașului Vălenii de Munte. Incidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 13.00. Debitul crescut al apei i-a luat pe cei doi prin surprindere și au ajuns cu vehiculul în mijlocul albiei râului, iar situația putea avea un deznodământ tragic. 

Intervenția salvatorilor a făcut ca totul să se termine cu bine. La fața locului au fost mobilizate două mașini de stingere, o ambulanță și o barcă pneumatică. Cei doi au fost salvați de pompieri.