O MODESTĂ ÎNCERCARE DE VULGARIZARE A ISTORIEI BIBLIOTECII JUDEȚENE „NICOLAE IORGA”

Constantin Dobrescu - apr. 7, 2016

Dr. Constantin Dobrescu

Cu mare bucurie am aflat de apariția cărții despre una din prestigioasele instituții de cultură din Ploiești, încât am făcut tot posibilul să intru în posesia ei, și am reușit grație amabilității doamnei Radu Mihaela, directoarea bibliotecii „Nicolae Iorga”, căreia îi mulțumesc și pe această cale.

Pentru a o citi și a-i face o prezentare, a trebuit să las de-o parte, cu părere de rău, valoroasa lucrare „Biografii alese sub semnul Muzei Clio”, datorată distinsului istoric prof. univ. Ion St. Baicu.

Ceea ce a dat la iveală Traian Tr. Cepoiu este o modestă lucrare, care, cu părere de rău o spunem, are o mulțime de lacune, mai ales de informare și abordare științifică în privința istoriei bibliotecii „Nicolae Iorga”.

Înainte de a prezenta cartea, este bine să vorbim și despre Traian Tr. Cepoiu, făcând apel la fișa de autor întocmită de regretatul om de cultură, Mihai Apostol, care l-a cunoscut bine. La pagina 79 a „Dicționarului biobibliografic Personalități prahovene”, ediția a II-a, apărut în anul 2002, aflăm următoarele despre autorul cărții dedicate  bibliotecii „Nicolae Iorga”, o instituție care a împlinit 95 ani de la înființare: Traian Tr. Cepoiu poet (oare o fi și membru al Uniunii Scriitorilor?), artist plastic și sculptor; referitor la studii se consemnează, în mod lapidar economice („finalizate”), teologice („întrerupte”; noi știam că a fost preot la Bran), licență în filozofie la Halle (Germania). Ca să-l credem că a urmat și absolvit cursurile acestei prestigioase instituții academice, ar trebui să facă dovada cu o copie a diplomei de absolvire, ca să nu trăim cu impresia că a audiat cursurile vreunei Universități populare fiindcă și în Occident există astfel de instituții. Din modesta fișă de autor nu rezultă că cel în cauză ar fi istoric, nici măcar istoric amator sau diletant, care să fie îndrituit prin pregătire și expertiză să realizeze adevărate lucrări științifice de calitate. Nu avem informații ca, în perioada 2003-2015, să mai fi achiziționat un carton de absolvire a unei particulare, pe profilul istorie.

Traian Tr. Cepoiu este, conform fișei de studii, un vulgarizator al istoriei; așa numeau oamenii de cultură și știință de la sfârșitul sec al XIX-lea pe cei ce scriau și publicau lucrări de popularizare.

Oricine poate observa că autorul se promovează pe sine. El include, în carte, fotografii și afișe privind lansarea revistei „Citadela”, iar bibliografia folosită este modestă, nu cuprinde lucrări științifice și documentare în care se află informații multiple despre subiectul abordat. Presupunem că le trece intenționat sub tăcere, întrucât le cunoaște foarte bine, deoarece au fost publicate sub egida editurii sale și realizate la tipografia proprie, din Cerașu. Mă refer la masivele volume de documente privitoare la Nicolae Iorga: „Viața politică prahoveană”, etc. precum și la lucrarea lui Nicolae Dumitrescu: „Ploiești. Orizonturi culturale de ieri și de azi”, publicată în anul 2005, cu un cuvânt înainte de acad. Eugen Simion, sau la monumentala lucrare despre Toma T. Socolescu, datorată inimosului octogenar Ilie Constantin, care după părerea multora ar trebui propusă pentru un premiu al Academiei Române.

Pentru un neavizat ar reieși că Traian Tr. Cepoiu este alfa și omega în privința istoriei Bibliotecii județene „Nicolae Iorga”. Autorul, care are modeste prestații științifice, ne crede nefamiliarizați cu multe lucruri, dacă acordă în economia lucrării, care are 150 pagini, peste 50 pagini istoriei generale a bibliotecilor în antichitate, Evul Mediu și Renaștere.  Cei interesați pot găsi astfel de informații în enciclopedii sau pe internet. Traian Tr. Cepoiu ar fi putut face, mai degrabă, un excurs al bibliotecilor din țara noastră în epoca fanariotă și modernă. Astfel, broșura, care acordă istoriei bibliotecii publice din Ploiești 100 de pagini, ar fi căpătat mai multă valoare științifică. Ce nu face autorul, și se observă acest lucru, nu raportează activitatea bibliotecii la aceea a instituțiilor similare din țară, de la Galați, Focșani, Iași, Târgoviște, etc.

Lectura cărții dezamăgește. În forma actuală, ea nu poate fi o lucrare de referință, atât de necesară istoriografiei locale și naționale. Autorul lucrării dă dovadă de lipsă de deontologie profesională, fapt care îl descalifică din punct de vedere științific, necitând și alte lucrări apărute înainte ca el să realizeze lucrarea. Amintesc aici valoroasa lucrare a tânărului istoric ploieștean Lucian Vasile despre distrugerile provocate de bombardamentele anglo-americane Ploieștiului, lucrare care a fost prezentată de autorul ei la Biblioteca „N. Iorga” și care are referințe bune în presa de specialitate și de cultură.

Credem că nu ne înșelăm dacă afirmăm că lucrarea lui Traian Tr. Cepoiu este scrisă mai de mult, cam în preajma aniversării a 75 de ani de la înființarea Bibliotecii, dar nu a găsit oportunitatea de a o publica în 1986.

Autorul atribuie profesorului Dim. Munteanu-Râmnic, poreclit în epocă Incitatus Tontolini mai multe merite decât avea în privința „Așezământului Cultural Nicolae Iorga”, în care era inclusă biblioteca. Știu ce vorbesc, întrucât împreună cu distinsul prof. univ. Ion St. Baicu, am publicat un masiv volum de documente privind activitatea în Prahova a lui Nicolae Iorga precum și un volum de documente despre viața culturală a municipiului Ploiești și județului Prahova.  Oare autorul are cumva remușcări că familia lui D. Munteanu-Râmnic i-a dat un sac de documente despre profesor și alte personalități? Referitor la acest lucru îmi aduc aminte că imediat după Revoluție, împreună cu șeful meu de atunci, prestigiosul istoric Mihai Rachieru, ne-am deplasat la familia Munteanu să-i convingem pe membrii familiei să depună la Arhivele Naționale documentele de arhivă pe care le aveau – făceau parte din Fondul arhivistic Național al României, urmând să i se facă un fond personal. Ei, ca să vezi, că Mihai Rachieru nu a avut puterea de seducție ca să reușească! Explicația era că Arhivele făceau parte din Ministerul de Interne, iar familia Munteanu-Râmnic avea repulsie față de acest minister represiv fiindcă regretatul profesor D. Munteanu –Râmnic murise în închisoare iar fiul său, Frasin, făcuse și el oleacă de pușcărie. În consecință, familia profesorului l-a refuzat categoric pe M. Rachieru. Faptele expuse sunt autentice. Asupra lor, oameni credibili, profesori de istorie din Vălenii de Munte, pot depune mărturie, în ambele cazuri.

Mai mult ca sigur – spun asta în calitate de specialist nu numai în istorie, cu doctorat luat în 2001 (interesant este că la susținerea doctoratului, la Universitatea „Al.I Cuza” din Iași, a participat și Traian Tr. Cepoiu), dar și în arhivistică – locul acestor documente ale familiei Munteanu-Râmnic este la instituția specializată sau la Academia Română.

Sunt tare curios, ce surprize ne-ar rezerva o vizită a organelor abilitate la autorul cărții de care ne ocupăm.

După această digresiune să revenim la oile noastre și să arătăm că rolul principal în problema „Așezământului Cultural Nicolae Iorga” l-a avut de fapt profesorul arhitect Toma T. Socolescu, după cum bine arăta distinsul și venerabilul exeget al vieții și activității acestuia Ilie Constantin!

În altă ordine de idei, constatăm numeroase greșeli de tipar, impardonabile pentru un autor de talia lui Traian Tr. Cepoiu, care se crede ceea ce noi spunem că nu este. Enumerăm greșelile de la paginile 62,69, 70, 83, 86, 90, 91, 99, 105, 112, 113, 127, 131, 183 (câte or mai fi care ne-au scăpat?!). La pagina 115, autorul are următoarea exprimare: „Catedrala Sf. Ioan din Ploiești așa cum arăta în interbelic”. Păi nu avea cum să arate înainte de 1918, deoarece este construită după 1920. Corect era să folosească expresia „perioada interbelică” în loc de „interbelic”.

Ținem să-i spunem autorului că pe unul dintre fiii lui D. Munteanu Râmnic nu-l chema Frasen, ci Frasin. Autorul folosește unele expresii nepotrivite ca, spre exemplu, cea de la pagina 89, „Corifeii interbelicului”; corectă ar fi fost expresia „Corifeii perioadei interbelice”.

Un aspect pe care autorul nu-l evidențiază în demersul său și care ar fi dat valoare lucrării îl constituie activitățile culturale desfăşurate în cadrul bibliotecii. Încercăm să le amintim noi, oferind câteva date, cum s-ar spune, de sămânță. Astfel la 30 aprilie 1925 a avut loc, la această bibliotecă, Adunarea generală a „Asociației cântăreților bisericești” din Prahova. Cu această ocazie au luat cuvântul M. Popescu-Pasărea, prof. Comișel, iar I. Croitoru a fost ales președinte de onoare, după cum ne informează presa timpului.

În ziua de 15 iulie 1923, biblioteca, în colaborare cu Universitatea populară Ploiești și Comitetul școlar, a organizat la Breaza o acțiune pentru sărbătorirea semicentenarului Societății „România Jună” și pentru ridicarea unei statui a poetului național Mihai Eminescu, la Cluj. Cu această ocazie au vorbit prof. D. Munteanu-Râmnic, C. Popescu, generalul Th. Tăutu, iar col. Manolescu, din Breaza, a donat suma de 1000 lei, pentru bibliotecă. De menționat că la biblioteca „N. Iorga” aveau loc conferințe publice și cursuri gratuite de limbi străine, ca: franceza, germana, engleza, italiana etc, mult apreciate de populație.

În luna noiembrie 1924, în saloanele bibliotecii „N. Iorga” s-a deschis o expoziție fotografică a Secțiunii fotografice a Universității populare, iar în iulie 1922, Liga pentru Drepturile și Datoriile femeii, secția Ploiești, sub auspiciile Ligii Culturale, a organizat o acțiune culturală la care Eugenia de Reuss-Ianculescu, președinta Ligii, a vorbit despre patriotism și feminism. O acțiune importantă, în care a fost implicată biblioteca ploieșteană, a fost Sărbătoarea Cărții, în anul 1938, precum și Sărbătoarea cărții franceze, această acțiune din urmă fiind realizată împreună cu Cercul cultural „Amicii Franței – General Bertholet”. În ziua de 11 noiembrie 1936, în sala bibliotecii „N. Iorga”, s-au deschis cursurile Universității populare locale, sub conducerea lui D. Munteanu-Râmnic, ocazie cu care prof. Radu Cosmin a vorbit despre însemnătatea zilei de 11 noiembrie 1918, când s-a pus capăt Primului Război Mondial.

Credem că este bine să amintim că în anul 1937 s-a înființat, în comuna Provița, o bibliotecă comunală ce purta, și ea, numele lui Nicolae Iorga.

Încă din anul 1933 se desfășurau în sala bibliotecii, primele cursuri de limba engleză, ținute de M. Canev.

În anul 1936, prof. I. Georgescu-Arvatu, de la Școala Comercială din Ploiești, a ținut conferințe şi cursuri despre stenografie la biblioteca „N.Iorga”. Acesta a publicat și un manual de stenografie, având chiar și o școală de profil. El este autorul unei lucrări despre eroul Grigore Ioan din Dumbrăveștii Prahovei, cel care s-a distins în 1877. Prof. I. Georgescu Arvatu a ținut numeroase conferințe și la Universitatea populară „Nicolae Iorga”, fiind un apropiat al savantului. De menționat că la Arhivele prahovene se află un fond personal profesor Ion Georgescu-Arvatu.

Trebuie să arătăm că N. Iorga nu a avut nici o implicare în înființarea și funcționarea bibliotecii. Şi-a dat acordul ca numele său să fie purtat de această bibliotecă, le-a mulțumit inițiatorilor, şi atât, nimic mai mult. El avea alte proiecte mai importante, asupra cărora veghea.

Dar să mai revenim și la lipsurile cărții! Constatăm că lucrarea nu are un indice selectiv de persoane și mai ales o prefață din care să aflăm și noi,  muritorii, cei mulți și nu așa de școliți ca Traian Tr. Cepoiu, despre modul cum s-a ajuns la realizarea acestei lucrări. A fost oare realizată la comanda conducerii bibliotecii sau din inițiativa autorului şi editorului în acelaşi timp, şi propusă spre vânzare bibliotecii? Este foarte important de știut deoarece în programul de activități ale bibliotecii sunt prevăzute realizarea şi editarea unor lucrări științifice. Știm că în vremea lui, Nicu Boaru realiza cărți cu o bună ținută grafică și științifică. Pentru că problema ni se pare cam nebuloasă, poate că ar fi bine ca organele abilitate să cerceteze.

Cum se explică faptul că perioada directoratului lui Nicu Boaru, cetățean de onoare post-mortem al Ploieștiului, nu este prezentată în lucrare. Să fie la sugestia cuiva, această lipsă? Sau Traian Tr. Cepoiu îi plătește decedatului, fostului director al bibliotecii, o poliță? Vedem că se poartă să te răzbuni pe morți, mai ales dacă erau personalități în comparație cu tine. Toată lumea știe că în perioada directoratului lui Nicu Boaru, activitatea bibliotecii a fost comparabilă cu a altor mari biblioteci publice din țară, precum cele din: Baia Mare, Oradea, Galați, Cluj-Napoca, etc. Aici veneau o serie de personalități ale culturii naționale și își prezentau cărțile sau prezentau expuneri interesante.

Oare nu era mai bine ca un istoric temeinic al Bibliotecii „Nicolae Iorga”, la ceas aniversar, să fi fost rodul unui pilduitor efort colectiv al specialiștilor de la această instituție, unde sunt angajați 40-50 de bibliotecari cu studii superioare, unii fiind istorici, alții, filologi redutabili, cu vastă activitate științifică, chiar și ingineri, economiști, etc la care se adaugă și o duzină de specialiști în I.T., care puteau să redacteze și tehnoredacteze cartea. Se putea apela și la distinsul Marian Chirulescu, reputat specialist în istoria bibliotecii. Apropo, oare nu merita și Marian Chirulescu măcar o plachetă pentru anii dedicați bibliotecii? Rușine! „Bine” că dați plachete celor de la Cultul Eroilor!

Din păcate, nu a fost nimeni, din preajma conducerii străine de cercetarea științifică, care să-i propună acest lucru. Poate că a acceptat modestul demers al lui Traian Tr. Cepoiu pentru a-și vedea poza în carte şi pentru posteritate, ceea ce nu-i puțin lucru.

Știm și apreciem că Biblioteca „Nicolae Iorga” are o mediatecă cum puține biblioteci din țară au și cartea, dacă ar fi fost realizată de colectivul bibliotecii, putea fi presărată cu fotografii unicat, de la diverse manifestări culturale și ale unor personalități de excepție. Așa rămânem cu câteva poze ale lui Traian Cepoiu, de la lansarea revistei „Citadela”, de parcă la atât se rezumă activitatea bibliotecii. Aici ne oprim. Vom scrie mai multe în cazul în care cineva va solicita drept la replică.