O nouă înfrângere ruşinoasă pentru SC FC Petrolul, după un joc infect

Redactia -

După jocul cât de cât acceptabil din primul meci-test de la Lara, cel pierdut în faţa modestei echipe naţionale a Turkmenistanului, era de aşteptat ca SC FC Petrolul să le arate cu totul altceva telespectatorilor din ţară ai postului „DigiSport2”, astăzi, 31 ianuarie 2012, la al doilea joc amical disputat în Turcia. Culmea, ploieştenii nu doar că au pierdut, în faţa ocupantei locului al IV-lea din Azerbaidjan, FK Qarabag, dar au jucat şi slab de tot. Astfel că, azerii au făcut o demonstraţie de fotbal pe un vânt cumplit şi s-au impus cu 2-0 (1-0), în faţa unei formaţii venite dintr-un fotbal considerat superior. Partidele din Antalya demonstrează că, mai degrabă, faţa Petrolului e aceea din primele confruntări de pregătire, cu CSM Câmpina (Liga A Prahova) şi Corona Braşov (Liga a III-a), ci nu cu Juventus Bucureşti (Liga a II-a). Cu mai puţin de o lună înaintea reluării campionatului primului eşalon, echipa lui Vivi Răchită reaminteşte de evoluţiile cenuşii din turul campionatului, noul an neavând, cum se spera, semne bune. Când te domină Qarabag, te pasează din prima şi pe jos, în mare parte din meci, îţi dă două goluri din acţiune, mai ratează o ocazie uriaşă la debut de mitan secund şi are şi posibilitatea unui halucinant 3-0, după o bară din care nu se ştie precis că mingea ar fi ricoşat în faţa liniei porţii ori dincolo de aceasta, este foarte greu să mai visezi la ceva grozav, cel puţin pe termen scurt.

Având o singură noutate absolută pe teren, portarul italian Matteo Gritti, înlocuitorul din debutul reprizei a doua al lui Povilas Valincius, cel care pare a nu  prea avea ştiinţa respingerii baloanelor, SC FC Petrolul nu le-a putut replica azerilor, decât numai atunci când aceştia din urmă au cam terminat benzina, cum se spune. Adică, exclusiv pe final de meci, când s-au consemnat şuturile frumoase, dar necadrate, ale lui Daniel Opriţa (foto, la minge; www.puterea.ro) şi Alexandru Buhuşi, ca şi cele respinse de portarul sârb Pavlovic, la execuţiile lui Adrian Borza şi, mai ales, Răzvan Neagu. A mai ratat penibil şi Nikola Komazec în vreo trei rânduri, aşa că nu a mirat pe nimeni scorul final. În minutul 29, fundaşul dreapta al lui FK Qarabag a trimis un şut puternic Valincius a respins puţin lateral, iar fundaşul central brazilian Teli i-a luat prim-planul  lui Soni Mustivar şi  a marcat sub bară, din apropiere. Fusese al nu ştiu câtelea şut pe spaţiul porţii al adversarilor, care l-au întrebuinţat serios pe lituanian, în primul mitan La reluare, după o ratare uriaşă a azerului Rauf (57), tot acest vârf de atac a finalizat un triunghi de pase din careul petroliştilor, printr-o lovitură cu capul, ce a trimis mingea în poarta lui Gritti, care nu avea cum să se opună. Păcat, altfel, că „macaronarul” dintre buturi nu a avut ce apăra, fiind nevoie să mai fie văzut la lucru şi joi, 2 februarie 2012, cu georgienii de la FC Dila Gori.

Într-o partidă arbitrată din nou foarte bine de către românii Eduard Constantinescu, Daniel Mitruţi şi Marius Nicoară, aflaţi la pregătire în Antalya, Vivi Răchită a apelat la următorii jucători: Valincius (46 Gritti) – B. Străuţ (46 – Buleică: 61 M. Tudor), Melinte, Ben Djemia, P. Stoica – Mustivar (58 Buhuşi), Fl. Dumitru (58 Komazec) – Surugiu (46 Opriţa), Boudjemaa (63 Borza), Stojimirovic (46 V. Negru) – Voican (46 R. Neagu). Despre cei veniţi în această iarnă nu sunt prea multe de spus, Mustivar fiind o soluţie acceptabilă, ca şi Boudjemaa, dacă se va dovedi, repetăm, mai implicat în joc. Valincius are anumite carenţe, dar poate fi oprit în lot ca rezervă. Selim Ben Djemia se dovedeşte inferior lui Enes Sipovic sau Aleksandar Petrovic, Olivian Surugiu a dezamăgit acum, ca şi Voican, de altfel, iar cu Neagu parcă nu ar mai trebui să se piardă timpul. Au lipsit de la acest  meci-test fundaşul central spaniol Alvaro Silva Linares şi, aşa cum am anunţat deja, cel francez, Steven Thicot, la care s-a renunţat imediat după testul cu echipa naţională a Turkmenistanului.