O nouă carte despre Corneliu Zelea Codreanu

Constantin Dobrescu - mai 3, 2017

La ce bun publicarea unor lucrări despre anumite personalități controversate? se pot întreba unii dintre semidocții și nostalgicii comuniști de astăzi, cu studii școlare din bucățele, pentru care cultura română, cu ramurile-i conexe, este un concept de prisos, întrucât gândul lor este doar la preocupări mercantile, aducătoare de arginți, nicidecul la o activitate spirituală.

Acestora li se poate răspunde că din orice carte despre diferite personalități istorice sau culturale cei interesați pot învăța. Dacă este vorba mai ales despre o personalitate ținută sub obroc de un regim totalitar, interesul este și mai mare și chiar justificat.

Acestea fiind spunse, să revenim la oile noastre.

Demersul eruditei scriitoare Tatiana Niculescu, cu titlul: “Mistica Rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”, publicată la Editura Politică, puschea pe limbă voiam să spun Humanitas, mi-a suscitat un interes deosebit. Această carte, alături de cea publicată în anul 2005 de Cristian Sandache și intitulată “Istorie și biografie: Corneliu Zelea Codreanu”, reprezintă o valoroasă contribuție istorică în legătură cu această personalitate controversată a neamului nostrum. Spunem aceasta deoarece autoarea aduce în discuție date din vremuri încă insufficient cunoscute, dar deformate fără scrupule de cei care peste 70 de ani au scris (vezi I. Spălățelu, M. Fătu și alții) așa cum le dictau interesele partidului unic.

Sondând țesătura complexă a perioadei, Tatiana Niculescu se dovedește a fi un fin analist și un cercetător prob care a urmărit evoluția lui Corneliu Zelea Codreanu, ca fiind altceva decât ce s-a scris înainte despre Căpitan și începuturile Mișcării legionare.

Autoarea ne prezintă viața, activitatea și personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu în contextual istoriei naționale.

Lucrarea suplinește lipsa, constant la alte lucrări, despre subiectul abordat, a unei perspective critice și factologice exagerate. – aici trebuie lucrat la logica enunțului!

Ceea ce impresionează citind această carte este documentarea atentă, extinsă, amănunțită, cu modestie, discreție și obiectivitate. Cu un anume minimalism interpretativ, decurgând dintr-o voință fermă de neutralitate, Tatiana Niculescu spune ce trebuie spus în legătură cu subiectul său cât se poate de dificil. Putem spune că este chiar un act de curaj, având în vedere că anumite cercuri îl repudiază pe Corneliu Zelea Codreanu, iar altele îl consider un mare vizionar venit dintr-o perioadă istorică tulbure, în care unii amestecau politica cu religia, perioadă care va sfârși în sânge și barbarie.

De la început, ținem să precizăm că autoarea nu-și propune nici reabilitarea mișcării legionare care la un moment dat a devenit un current politic redutabil, sau a unuia dintre cei mai reprezentativi corifei ai acesteia, avocat dr. Corneliu Zelea Codreanu. Aceasta nu prezintă avatarurile vieții lui Corneliu Zelea Codreanu. Pentru aceasta, povestea vieții lui Corneliu Zelea Codreanu mergând adesea până la detalii este într-un fel povestea României interbelice.

Tatiana Niculescu menționează că titlul demersului ei este împrumutat dintr-un text de sertar al lui Emil Cioran “Mon Pays”, scris la începutul anilor ’50 și publicat postum în 1996, la Editura Humanitas.

Corneliu Zelea Codreanu era un antisemit visceral, influențat de doctrina promovată de nașul său, prof. univ. A.C. Cuza și o perioadă N. Iorga, precum și un tip sangvinic.

Autoarea conturează bine perioada școlarității lui Codreanu și mai ales perioada de la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. La acest liceu se aplică educația progresivă și instrucția militară, nu lipsea religia, naționalismul, educația fizică și cultul monarhiei, altruismul colegial, spiritual de sacrificiu pentru țară.

Aici elevii erau educați în spiritual bunei cuviințe. Elevii se apelau cu termenul de “camarad”, inspirat din cultul camaraderiei masculine din poemele lui Walt Withman. Presa vremii acuza în anul 1914, când Codreanu era elev la acest liceu, promiscuitatea morală și chiar practicarea homosexualității. Aflăm din paginile cărții că Zelea Codreanu era un spirit sportiv, pasionat de alpinism și că participa la campionatele de schi, la Predeal. Încă din liceu, lui Codreanu îi plăceau orele de instrucție militară și de sport.

De asemenea, se accentuează și faptul că la temelia viitoarei organizații întemeiate de acesta au stat principiile Cercetășiei (Scounting for boys) influențate de generalul britanic lordul Robert Baden-Powell, care va deveni o mișcare a tineretului din lumea întreagă. Nu este lipsit de importanță să arătăm că la liceul de la Mănăstirea Dealu se cultiva naționalismul messianic, axat pe cultul lui Mihai Viteazul. Modelul elevilor de la Dealu era cavalerismul creștin loial, viteaz, generos, gata de jertfă.

Autoarea arată că în anul 1928 Codreanu intenționa să înființeze la Ungheni prima universitate antisemită din Europa. Tot în anul 1928, Codreanu a militat pentru atragerea în mișcarea sa a aromânilor cunoscuți pentru legăturile lor familial puternice și de sentimental lor de clan patriarchal. Codreanu considera că aromânii poartă concepția vieții legionare în sânge.

Fiecare e liber să aleagă de a rămâne un biet “zombie” în turma celor infestați de ideologia bolșevică malefică sau să perceapă adevărul istoric în mod obiectiv.

Parcurgerea cărții în discuție ne oferă “favoarea” de a urmări evoluția politică și morală a lui Zelea Codreanu, deoarece autoarea a căutat răspunsuri fără a ocoli chestiunile spinoase ale perioadei și mai ales ale personalității “Căpitanului”.

Aflăm din carte că Zelea Codreanu a fost voluntar pe front la Oituz în timpul Marelui Război care a adus înfăptuirea unității naționale. De menționat că tatăl acestuia, prof. Ion Zelea Codreanu a participat la Congresul General al Bucovinei, care votase în unanimitate Unirea cu România.

A urmat în anul 1917 cursurile Școlii Militare de Infanterie de la Botoșani. Era un fervent cititor al revistelor scoase de N. Iorga: “Semănătorul” și “Neamul Românesc”. Era impresionat de cultul eroilor morți și al morții eroice, care avea să devină crezul central al gândirii sale. De asemenea, a fost inspirit de legenda populară din timpul războiului, când, în timpul bătăliei de la Mons, unde trupele britanice erau copleșite de cele germane și se retrăgeau în fața acestora, au apărut deodată niște aracași, îmbrăcați în alb, călare pe cai albi, care acopereau retragerea, aruncând o ploaie de săgeți spre inamicii înspăimântați. Aceşti erau Îngerii albi de la Mons, care au dispărut la fel de neașteptat cum apăruseră.

Se povestea și despre un bărbat înalt îmbrăcat și el în alb, ca o nălucă, numit “Comandorul în alb”, care bântuia câmpul de luptă, vindecând rănile soldaților. Englezii susțineau că era o vedenie a Sfântului Gheorghe, patronul Angliei, iar francezii erau convinși că fusese Arhanghelul Mihail, care era commandant al oștilor creștine, care a învins Răul, care era protectorul Binelui, dar și înger al morții, care ședea la căpătâiul muribunzilor oferindu-le șansa reconcilierii cu Dumnezeu în ceasul de pe urmă. Codreanu era impresionat nu numai de studiul Bibliei, dar, mai ales, de cartea puritanului englez John Bunyan “Pilgrim’s progress”, tradusă în românește în anul 1923 de Dumitru Cornilescu, sub titlul “Călătoria creștinului sau Calea spre fericirea de veci”. Toate aceste idei se vor regăsi în doctrina mișcării inițiate de el.

Corneliu Zelea Codreanu era convins că principalii vinovați pentru răspândirea ideilor bolșevice erau evreii, care erau agenți ai unei revoluții antiromânești. Această idée era întărită în epocă și de izbucnirea Revoluției bolșevice în Ungaria. Pentru a lupta împotriva bolșevismului, Codreanu organizase la Huși un grup de apărare civilă antibolșevică.

La mișcarea lui Codreanu au aderat și fii prințesei Constanța Ghica, Grigore și Alexandru, veri primari cu Vladimir Ghica. Acesta din urmă era măcinat de gândul să-l convertească pe V.I. Lenin la creștinism.

Problema asasinării prefectului de poliție Manciu este într-un fel ciudată. Acesta se bucura de simpatia populației evreiești pe care încerca să o protejeze de atacurile antisemite. Manciu era cunoscut ca un om dur, care recurgea la violențe în timpul anchetelor. Corneliu Zelea Codreanu a simțit pe pielea lui “blândețea” anchetei lui Manciu, care consta în bătăi și torturi, a fost spânzurat cu capul în jos și lovit la tălpi cu o vână de bou, iar când vorbea de durere era cufundat cu capul într-o găleată cu apă. Pentru acest tratament specific Poliției române de-a lungul timpului, mai puțin acum, că este Europa cu ochii pe noi, Corneliu Zelea Codreanu, care era un om mândru, a jurat să se răzbune și așa se face că în ziua de 25 octombrie 1924 prefectul Manciu a fost împușcat mortal de către acesta.

Paleta surselor documentare consultate de autoare – care dovedește cu prisosință că stăpânește ABC-ul cercetării științifice – este categoric foarte largă. Meritul incontestabil al cărții rezidă în faptul că prin publicarea ei au fost introduce în circuitul științific documente și informații inedite.

Iată o carte necesară, chiar dacă nu a fost probabil una așteptată cu febrilitate și receptată ca o revelație.

Repertoriul mijloacelor folosite de distinsa autoare pentru atingerea scopului propus este unul bine cunoscut excluzând tot ce ține de sfera discursului politic. Sperăm că autoarea își va extinde demersul astfel încât, în final, să dispunem și de altă carte privind evoluția mișcării legionare și mai ales personalitatea lui Horia Sima.

Până atunci, însă, se cuvine să relevăm încă o dată valoarea cărții prezentate și integritatea științifică a autoarei, care, înainte de toate, ne atrage atenția că suntem încă departe de a fi elucidate problemele legate de Corneliu Zelea Codreanu și de Mișcarea legionară.