O nouă „punte”, acum, între FC Petrolul Ploiești și FC Botoșani. De data asta, prin… filiera albaneză! Fotbaliști care au semnat și la clubul muntean, și la cel moldovean, în pauza competițională de iarnă

Dragos Trestioreanu -

O nouă „punte”, acum, între FC Petrolul Ploiești și FC Botoșani. De data asta, prin… filiera albaneză! Fotbaliști care au semnat și la clubul muntean, și la cel moldovean, în pauza competițională de iarnă

De-abia am scris ieri, 27 ianuarie 2020, despre Armando Vajushi, fostul internațional albanez care a fost adversar al SC FC Petrolul în iernile anilor 2012 și 2013, în Antalya, și iată că o nouă „coincidență” mă obligă s-o fac, iarăși. De fapt, acum este vorba despre agenții FIFA compatrioți ai săi care i-au negociat contractul la actualul Petrolul, unul dintre  ei fiind Redian Arapi (foto, cel mai mic de înălțime dintre cei doi impresari). După ce-au bătut palma cu oficialii Petrolului pentru angajamentul lui Vajushi, Arapi și partenerul său s-au îndreptat spre Moldova și au făcut-o la fel cu… FC Botoșani, acolo unde l-au plasat pe Realdo Fili, un mijlocaș de bandă stângaci în vârstă de 23 de ani, ex-internațional „U 21” al Albaniei (foto mijloc, între agenții săi). După câteva transferuri, în sezonul trecut și în cel în curs, pe traseul Botoșani-Ploiești, ultimul fiind mijlocașul central argentiniano-italian Michael Leonel Pierce, iată că apare o nouă „punte” între cele două cluburi, de data aceasta pe… filiera albaneză, la clubul moldovean mai fiind cooptat, sezonul precedent, un compatriot al lui Fili, mijlocașul defensiv Enriko Papa, devenit titular inamovibil în mandatul lui Marius Croitoru, după ce a refuzat o… venire la Petrolul!

Revenind la actualul „lup” Armando Vajushi, remarc în fotografiile de sus că, alături de Redian Arapi, partenerul acestuia și directorul sportiv al echipei „lupilor”, Costel Lazăr, fostul internațional albanez pare a fi… „prezentat”, din nou, în mod oficial! Cum altfel să fie, dacă, de curând, de fapt exact înaintea revenirii acasă a Petrolului de la Lara, din primul cantonament de pregătire și jocuri din Turcia, același Vajushi fusese pozat alături de antrenorul principal Costel Enache și semnând acolo și noul său contract? În afara prestațiilor sale foarte bune din zona Antalyei, Armando a reușit iată, în premieră absolută pentru clubul găzarilor, să fie prezentat de… „două ori”, la modul oficial, ambele momente fiind postate pe o binecunoscută rețea de socializare, dar nu ;i amândouă de club!

OK, textul de față se dorește doar o sursă de amuzament, nefiind vorba despre nicio aluzie la vreo legătură neștiută între Petrolul și FC Botoșani, chiar dacă patronul moldovenilor tot „bătea șaua să priceapă iapa”, vara trecută, după incidentul verbal de la prezentarea eșuată a lui Marius Stan. Se știe, de fapt, ce dorea el, atunci, nu mai revin! În altă ordine de idei, cum Papa a „explodat” după acomodarea la Botoșani, este de sperat ca și cei doi compatrioți ai săi s-o facă fie tot acolo, fie, mai ales, la Ploiești!

Foto: Facebook și www.fcpetrolul.ro