O ploieșteancă a depus plângere la poliție pentru că a fost agresată de un controlor în tramvai

Redactia -

La sfârșitul săptămânii trecute, la sediul Secţiei de Poliţie nr. 2 Ploieşti s-a prezentat Ţ. Florina din localitate, care a reclamat faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în timp ce se deplasa cu tramvaiul 102, a fost agresată fizic de un bărbat care s-a prezentat a fi controlor al RATP.

Tânăra a declarat că a avut o discuţie contradictorie cu controlorii respectivi, în legătură cu veridicitatea compostării biletului de călătorie. În timpul acestei discuţii, reclamanta susţine că a fost agresată fizic de către unul din controlori, în sensul că a prins-o de mâini şi nu i-a permis să coboare din tramvai.

Controlorii respectivi au fost identificaţi, împotriva unuia dintre ei reclamanta formulând plângere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secţiei de Poliţie nr. 2 Ploieşti în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se vor impune.