O poveste cu Moșu’… Cu fostul campion mondial amator și profesionist de box Leonard Doroftei, un ploieștean care nu putea să nu țină cu Petrolul!

Dragos Trestioreanu -

O poveste cu Moșu’… Cu fostul campion mondial amator și profesionist de box Leonard Doroftei, un ploieștean care nu putea să nu țină cu Petrolul!

Când fostul mare ex-campion mondial și european de box și medaliat și la Jocurile Olimpice, la amatori, devenit apoi câștigător de centură cu diamante la profesioniști, Leonard Doroftei, alias Moșu’, era patronul unui local din centrul Ploieștiului, eram clientul lui, în special pe terasă. Îl respectasem și admirasem, atât cât a fost sportiv, fiind mândru că un ploieștean de-al meu ajunsese atât de sus, și am continuat s-o fac și – vorbă de lemn – după ce și-a pus mănușile în cui. Era o veritabilă plăcere să discut cu el, atunci când mă aflam în „Doroftei Pub”, el fiind o gazdă perfectă, mergând de la o masă la alta pentru a schimba câteva vorbe cu aceia pe care îi considera chiar musafirii săi! Când a fost obligat să părăsească acel spațiu, i s-a transmis că trebuie s-o facă din cauza riscului seismic ridicat al blocului în care se afla localul lui. Asta deși alții sunt și astăzi, bine-mersi, acolo! M-am bucurat totuși că i s-a dat în schimb fostul pub de sub peluza I a arenei Ilie Oană, un spațiul aflat în vecinătatea casei mele.

Îmi aduc aminte de parcă era ieri, un drum, împreună cu prietenul fost jurnalist Mihai Ioachimescu – de câțiva ani administratorul grupului Petrolul Non Stop, de pe o bine cunoscută rețea de socializare -, la noul loc al lui Doru. I se mai spunea și așa, dar și Leul, așa cum „notează” Wikipedia. La o gustare, fiind abia la început acolo sora lui îl ajuta cu bucătăria, el cheltuia iar o groază de bani cu reamenajarea interioară, unul dintre băieți umbla după marfă etc. Am vorbit câteva ore atunci, ca între amici, atât despre viața lui de fost pugilist de renume mondial, cât și de… Petrolul, o echipă pe care o simpatiza de copil. Locuind – de când s-a născut – nu departe de stadionul vechi, pe strada Izvoare, nu putea, ca orice ploieștean, de altfel, să nu țină cu Petrolul. Supărarea i se însă citea pe față și avea dreptate. Investise foarte mult la localul din centru, devenise bine cunoscut pe piață, era căutat și îi mergea OK, comercial și financiar. Obligat să părăsească acel spațiu, s-a simțit ca și cum ar fi primit un pumn în bărbie. Nu l-a făcut KO! A fost prea MARE în ringul de box! Dar tot s-a simțit zdruncinat!

Pe 10 aprilie 2021, Leonard a împlinit 51 de ani, la numai trei zile după ce o altă figură marcantă a Ploieștilor tot din lumea sportului, Seniorul Mircea Dridea, bifase cu 31 de ani mai mulți! Altădată, Moșu’ își sărbătorea aniversarea acasă sau în localul lui din centru. Acum a făcut-o la peste 7.000 de kilometri și aproape 10 ore de zbor distanță și timp. Mai precis în Canada, țara nord-americană care i-a adoptat familia, după ce a părăsit definitiv, in-integrum, România. Adică, părinții și cei trei copii, doi băieți și o fată, au plecat departe orașul natal al capului familiei, bravul Leonard Doroftei!

Și totuși, depășind borna „50” cu un „pas”, fostul mare boxer recunoștea, sincer, din Montréal, cea mai mare metropolă din provincia Québec, acolo unde s-a mutat, într-un interviu acordat presei din țara de baștină, că se simte în Canada ca și cum ar fi într-o vacanță! Una la capătul căreia se va întoarce în România, la Ploiești, și-și va pune bogata sa experiența în slujba pugilismului autohton. Numai să fie lăsat să-și practice meseria, profesionist, nu ca pe vremea când i se tot puneau bețe în roate de peste tot! Cât timp a stat în țară și avea localul de la arena Ilie Oană, Moșu’ nu lipsea de lângă echipa de suflet, fiind prezent mereu deasupra pub-ului său, la meciuri, în galerie! Poate, zic și eu, dacă se va întoarce – dar s-o facă mai repede! – va găsi un Petrolul… promovat pe prima scenă a fotbalului românesc. La mulți ani, Leonard Doroftei, așa să te/ne ajute Dumnezeu!

Foto: www.fanatik.ro, www.digisport.ro, Facebook și www.agerpres.ro

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024