Săptămână plină de episoade diverse pentru FC Petrolul. Se încheie cu al doilea meci la Mediaș, în decurs de trei zile. Azi, contra campioanei en-titre, CFR, aflată în drum către… Praga!

Dragos Trestioreanu -

Săptămână plină de episoade diverse pentru FC Petrolul. Se încheie cu al doilea meci la Mediaș, în decurs de trei zile. Azi, contra campioanei en-titre, CFR, aflată în drum către… Praga!

FC Petrolul a avut parte de o săptămână plină, cea în curs, începută cu pregătirea meciului din play-off-ul Cupei României, de la Mediaș, contra divizionarei secunde CSC 1599 Șelimbăr, continuată, miercuri, cu partida în sine și urmată, astăzi, sâmbătă, 1 octombrie 2022, cu duelul în compania campioanei en-titre, CFR Cluj, aflată cu numai cinci zile înaintea celui de-al treilea joc din grupele Conference League, mai precis cu Slavia, la Praga.

Primele zile ale săptămânii au fost norocoase pentru Petrolul: albanezul stabilit în Italia, Armando Vajushi, a renunțat la o parte din drepturile salariale restante, mulțumindu-se cu mai puțini bani, cât să reușească fosta lui echipă, ai cărei câțiva oficiali nu s-au purtat prea bine cu el, să îi legitimeze pe cei doi jucători liberi de contract. Adică, portarul austriac Andreas Leitner (foto sus, al doilea de la stân ga la dreapta, în echipament turcoaz-negru) și fundașul central Félix Mathaus Lima Santos (foto sus, al doilea de la dreapta la stânga), din Insulele Capului Verde. Transferul celor doi nu se putea efectua dacă Vajushi nu anunța imediat la UEFA că a încheiat litigiul financiar cu FC Petrolul, club care primise embargou la achiziții, pentru restanțele de plată avute la fostul internațional străin. Astfel, Leitner și Mathaus s-au aflat chiar în primul „11” al trupei găzarilor în meciul de miercuri, primul fiind integralist, iar al doilea a prins pe teren puțin peste un ceas, ambii contribuind la calificarea în grupele Cupei României, după un sec 4-0, neanunțat însă de jocul di prim-divizionarei din prima repriză!

Din nefericire, bucuria accederii în faza actuală a fostei competiții KO a fost atenuată de anunțul decesului a unui încă tânăr fotbalist trecut prin curtea „lupilor, fundașul dreapta vitezist Alexandru Vagner (foto, cel încercuit). Aflat de 10 zile pe un pat de spital, din pricina unui infarct miocardic suferit pe teren, la un antrenament al echipei brașovene de Liga 4, Inter Cristian, Vagner a pierdut lupta cu viața ieri! Au fost, poate, efectele directe ale nopților pierdute și a consumului de energizante, pentru a rezista la partidele de poker online. El devenise, între timp, jucător profesionist de poker. Iar asta ca o consecință a mizeriilor din fotbalul autohton, care l-au determinat să renunțe, prematur, la activitatea competițională. Este a doua pierdere tristă a clubului găzarilor, după cea a lui Roland Stănescu (foto, la serbarea promovării), fostu-i coechipier trecut în neființă în vară, pe 2 iulie. Roli și Alex fuseseră colegi de echipă înaintea ediției 2017-2018 a campionatului Ligii a III-a, cel din urmă renunțând la semnătura pe contractul cu Petrolul și nemaiprinzând, pe cale de consecință, starul sezonului.

Vineri, Federația Română de Fotbal, prin secretarul general adjunct Gabriel Bodescu și membrii comisiei de competiții, Felix Grigore și Mihai Andrieș, și prin intermediul unor foști internaționali, Miodrag Belodedici, Lucian Sănmărtean și Marius Niculae, a procedat la tragerea la sorți a grupelor Cupei României. FC Petrolul a intrat în Grupa „A”, alături de FC Voluntari, Sepsi Sfântu Gheorghe (ambele din prima urnă), FC U 1948 Craiova (din urna a doua, ca și ploieștenii), Dinamo București și Unirea Slobozia (amândouă din ultima urnă). Potrivit regulamentului actual al întrecerilor, FC Petrolul va juca în octombrie, acasă, cu Sepsi, în noiembrie, tot pe arena Ilie Oană, împotriva „Craiovei lui Mititelu”, iar în decembrie, ca și în mai a.c., la Slobozia, în Liga 2, contra Unirii. Primele două clasate se vor califica în oprimile de finală, fază în care se va disputa un singur joc pe terenul echipei mai slab clasate în sezonul trecut. O situație în care FC Petrolul, ca fostă divizionară secundă, ar putea avea șanse mari să evolueze acasă și în sferturi, respectiv semifinale. Evident, dacă nu va da dincolo de grupe peste o echipă de eșalon inferior sau mai slab clasate în trecuta ediție a Ligii 2, FC Hermannstadt și Universitatea Cluj ajungând, și ele, în grupele Cupei României.

În sfârșit, finalul unei săptâmâni pline, așa cum scriam, va avea startul peste puțin timp, la Mediaș, la duelul dintre CFR și Petrolul. Date fiind pozițiile actuale din clasament ale combatantelor și absențele din tabăra „gazdelor” (Gabriel Debeljuh, Mihai Bordeianu, Andrei Burcă, toți trei accidentați, Adrian Păun, împrumutat la Hapoel Beer Sheba, în Israel, și Jefté Betancor, la Paphos, în Cipru, dar nelegitimat încă), meciul s-ar anunța echilibrat. Însă, și de la ploieșteni vor lipsi portughezo-românul Marian Huja (patru cartonașe galbene) și Harrison Manzala (întindere musculară, suferită în prima jumătate de oră a partidei cu Șelimbărul). Dar, e adevărat, vor reveni Christian Irobiso, după ispășirea etapei de suspendare, și Valentin Țicu, revenit de la lotul național „U 21”. Între timp, s-au aflat și primele distribuții care vor fi aliniate de la ora 21.30, de către Dan Petrescu și, respectiv, Nicolae Constantin: Scuffet – Braun, Kolinger, Yuri, Camora – Boateng, Muhar, Deac – Yeboah, Malele, Birligea (rezerve: Sava – Manea, Billong, Hoban, Cvek, Roger, Mistrati, Petrila, Buș) și Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Mathaus – Pashov, Dumitriu, Seto, Jair, Țicu – Irobiso, Grozav (rezerve: Leitner – Borța, Cioiu, Cebotaru, Tucaliuc, Velisar, Bratu, Ivanovski, Măzărache). Brigada de arbitri va fi compusă din următorii: Cătălin Popa (Piteşti) – George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Daniel Mitruţi (Craiova); Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad), Arbitru AVAR: Stroe Gabriel Sabin Stroe (Piteşti). De subliniat că trei dintre componenții liniei defensive a Petrolului, Bart Meijers, Gabriel Tamaș și Valentin Țicu, sunt la un… cartonaș de a lipsi din meciul de săptămâna viitoare cu FCSB, de la Ploiești! Nu pot să închei fără vestea incredibilă primită astăzi din Belarus, țară cu președinte-dictator, în care un opozant al acestuia a fost arestat, după ce a revenit acasă și suferise o operație la genunchi. Portar excelent al SC FC Petrolul în finala Cupei României din 2013, contra… CFR-ului, dar nu numai, bielorusul Vasili Hamutovski (foto jos), se află într-o situație extrem de periculoasă, putând fi condamnat la ani buni de închisoare! Fii tare, Vasili!

Foto: www.fcpetrolul.ro, arhivă personală și www.frf.ro