O scurtă poveste cu Aisha și Raluca. Fetele ni l-au readus acasă pe Hamza! Deac nu s-a lăsat copleșit de prezentarea oficială alături de… „Regele Ploieștiului”!

Dragos Trestioreanu -

O scurtă poveste cu Aisha și Raluca. Fetele ni l-au readus acasă pe Hamza! Deac nu s-a lăsat copleșit de prezentarea oficială alături de… „Regele Ploieștiului”!

Astăzi, 10 spetembrie 2019, ora 13.45. Din curtea stadionului se vede că a venit… Younes Hamza! Nu mai sunt doar… trei jurnaliști, din vreo 30 invitați! Sunt, e drept, și suporteri, bravo lor că au venit, dar și ziariști care nu prea mai apăreau pe la conferințele de presă ale Petrolului, ba chiar și un fost candidat la președinția FRF! Acum, au sosit! Nu numai cu maximă curiozitate, ci și din dorința de a-l revedea pe cel pe care ultrașii, în urmă cu mai bine de cinci ani, îl idolatrizau. Chiar până într-acolo, încât să-l numească… „Regele Ploieștiului”! Aflu, de la colegi, că Hamza era deja în holul de lângă sala de conferințe. Intru acolo, dar nu îl vad, în schimb le zăresc – alături de doi prieteni, unul scouter, altul… jurnalist, celui din urmă, al cărui numele nu o să-l deconspir vreodată, datorându-i un procent semnificativ din revenirea lui Younes la Ploiești – pe micuța Aisha, fiica Ralucăi, soția ploieșteancă, și a nou-sositului. Glumesc cu Aisha, cu acordul mamei ei, aflată alături si nescăpând-o din ochi pe drăgălașa și cocheta fetiță. Dar, mă întrebam pe unde o fi MVP-ul prezentării…

Younes vorbea la telefon, dar, dintr-o dată, mi-a apărut în față, cu mâna întinsă pentru un salut, deși încă discuta pe mobil. Nu trecuseră deloc peste el anii. Este tot tras ca prin inel și afișând aceeași modestie dintotdeauna, fiind un exemplu pentru băieții cu fițe fără de rost! Nici nu credeam că mă mai ține minte după atâta timp, chiar dacă ne-am mai intersectat puțin atunci când Petrolul era în Liga a IV-a sau a III-a, iar el venise să vadă meciul de pe arena Ilie Oană. Fusese invitat, cu acel prilej, și în loja clubului, întreținându-se cu domnii Mădălin-Jorj Mihailovici, Mircea Dridea și Cristi Vlad, președintele executiv din acea perioadă. CEO Veolia România nu avea cum să nu și-l amintească din partidele de top din Europa League, Liga 1 și Cupa României, domnia dovedindu-și, nu demult, prezența la acele meciuri, cu biletele de intrare de la tribuna 0!

Și din acest motiv, fără tăgadă, Mădălin Mihailovici și-a dorit enorm acest transfer, iar dacă nu ar fi fost dânsul și Veolia România – nu zic vorbe mari și nici nu perii pe nimeni! -, nu știu dacă Hamza ar fi revenit la Petrolul! Nu este numai un feeling personal, ci și percepția modului de prezentare oficială, cu antrenorul principal la pupitru și un nou coechipier abia semnat, în stânga tehnicianului. Și cu doi conducători așezați discret în… fundul sălii, pe o platformă de lemn folosită inițial de cameramanii care filmează conferințele de presă, avocatul Dragoș Ferariu, de la Veolia România, și vicepreședintele clubului găzarilor, Octavian Grigore! Președintele executiv actual, Marius Stan, fusese învoit pentru rezolvarea unor probleme personale și a lipsit, pe cale de consecință, tocmai de la prezentarea celui mai tare transfer al sezonului pentru echipa lui! Să nu uităm momentul acesta, pentru când ne vom lăuda cu… „golurile fără număr” din acest sezon, care au contribuit la promovare!

Speech-urile celor de la prezidiu cu siguranță că le-ați auzit cu toții, fiind de remarcat marele bun simț al vedetei reale, o repet, a prezentării oficiale de azi, ca și verva verbală a antrenorului principal, plus răspunsurile scurte și la obiect ale lui Gabriel Deac, necopleșit de anvergura coechipierului, ci onorat și bucuros. Dar le știți, deja, nu le mai reiau. Ar mai fi de adăugat că, potrivit unui cotidian central de largă răspândire națională, Gabi Deac – un bistrițean educat – are și el o poveste emoționantă de viață, pe care, poate, într-o zi, le-o va povesti și suporterilor Petrolului. Evident, celor care nu o cunosc, neștiind dacă or fi prea mulți care au citit-o! Deac – 91 de meciuri în Liga 1, toate la FC Voluntari, o Cupă a României câștigată pe arena în a cărei curtea dialogam, și o Supercupă bifată, așa cum mi-a spus chiar el, înainte de conferința de presă – e bun de joc imediat și va intra miercuri, la Ghermănești. Acolo unde meciul din competiția KO, cu gazda Sportul Snagov, va debuta de la ora 16.30, fără a fi transmis la TV. La final se va bucura doar una dintre combatante, de presupus fiind că după 90 de minute, și aceasta se va numi Petrolul!

Stoican nu îl va avea la dispoziție pe Ștefan Bărboianu, cel care a încasat un cartonaș roșu, direct, în sezonul precedent al Cupei României, și a fost suspendat automat pentru două confruntări, una, cea de mâine, alta, spre finale lunii în curs, odată cu intrarea în cursă și a echipelor de Liga 1! Iar pe David Derlis Meza Colli și Walace da Silva Alves, paraguayanul, respectiv brazilianul cu minute multe jucate în acest campionat al Ligii a II-a, îi va menaja, în mod absolut justificat, urmând să-i aibă apți de joc la duelul de luni, 16 septembrie 2019, ora 18.00, din Liga 2, cu aceeași trupă de la Snagov. Nici Sergiu Arnăutu nu va fi în lot, din același motiv. Pe Hamza, nu cred dacă îl vom putea revedea în iarbă tot atunci, totul depinzând de obținerea permisului de muncă. Unul pe care ar putea să aibă norocul, datorită situație familiale, de a intra în posesia lui mai repede decât în alte cazuri similare pentru fotbaliști extracomunitari. Să vedem… Oricum, puțin a rămas! De remarcat, altfel, gestul colegial generos, demn de toate laudele, al mai sus-amintitului Meza Colli de a-i ceda tricoul cu numărul 9 lui Younes Hamza, cel pe care golgheterul l-a purtat la SC FC Petrolul! Rar așa ceva, mai ales la un străin cu o anumită vârstă și CV! „I l-a dat fără nicio problemă” – mi-a declarat Flavius Stoican, în drum spre… primul antrenament al tunisianului adoptat de Ploiești și de Petrolul! Cât despre o altă vedetă adevărată, Filipe Teixeira, fanii trebuie să pună punct visului de a-l revedea la Petrolul, decizia soției de a-și ține capul familiei lângă copii cântărind decisiv. E și normal, totuși, la o anumită vârstă! 

Foto: www.fcpetrolul.ro