„O zi în penitenciar” – proiect inedit în Ploieşti
Redactia -

În data de 27 mai 2025, Penitenciarul Ploiești în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova și unități de învățământ din mediul universitar, organizează un proiect inedit de prevenire a delincvenței în rândul tinerilor: „O zi în penitenciar”.
Într-o societate în care influențele anturajului, mediul și contextul pot modela profund comportamentele indivizilor, Penitenciarul Ploiești propune o abordare educațională modernă prin proiectul „O zi în penitenciar”, o inițiativă cu caracter preventiv, dedicată tinerilor cu vârste peste 18 ani.
Proiectul este organizat în conformitate cu obiectivele Strategiei naționale pentru prevenirea recidivei 2025–2029 (H.G. 447/2025) și pune accent pe prevenirea primară a comportamentelor infracționale și dezvoltarea responsabilității civice. Privarea de libertate este abordată nu doar ca sancțiune legală, ci și ca prilej de responsabilizare, introspecție și învățare din experiențele celorlalți.
Scopul proiectului este de a oferi tinerilor o perspectivă realistă asupra efectelor privării de libertate, dar și de a încuraja valorile prosociale, empatia, autocontrolul și gândirea critică. Totodată, urmărește să ofere persoanelor private de libertate ocazia de a contribui activ la propria reabilitare și prevenirea recidivei.
Evenimentul propune o reflecție asupra modului în care rolurile sociale pot influența acțiunile individuale și urmărește consolidarea unui comportament responsabil și rezilient în rândul tinerilor, prin oferirea unei experiențe reale și controlate.
Proiectul cuprinde patru etape: pregătirea participanților, simularea punerii în executare a pedepsei închisori, o zi petrecută în penitenciar și o fază de reflecție și consolidare în cadrul unor activități ulterioare.
De asemenea, în cadrul activității, una dintre etape a fost reprezentată de vizita studenților la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, unde au putut înțelege procedura de punere în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de la primirea de către polițiști a mandatului pentru a-l pune în aplicare, până la momentul încarcerării.
Activitățile sunt gândite dintr-o perspectivă formativă, nu punitivă, fiind completate de ateliere interactive pe teme precum: libertate și responsabilitate, respectarea normelor sociale, consecințele infracțiunii și asumarea de roluri civice dezirabile. De asemenea, tinerii vor avea ocazia să cunoască poveștile de viață ale unor deținuți, să reflecteze la propriile valori și să înțeleagă importanța alegerilor conștiente.
Activitățile sunt susținute de specialiști din cadrul Penitenciarului Ploiești, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
”O zi în penitenciar” este mai mult decât o vizită – este o punte de dialog între generații, medii sociale și instituții, un exemplu concret de colaborare interinstituțională în sprijinul educației și siguranței publice.