Obediența – editorial gazetaph

Redactia -

Obediența – editorial gazetaph

Constatãm câteodatã, cel mai probabil din 4 în 4 ani, cã anumite persoane au o ascensiune fulminantã pe scena politicã fãrã ca cineva sã fi putut sã preconizeze nici cel mai mic pas pe aceastã temã. Ajungem astfel sã ne mirãm cu toții cum este posibil ca persoane care nu puteau sã emitã niciun fel de pretenții în mod normal, ajung în funcții elective sau executive spre mirarea tuturor şi uneori chiar a celor în cauzã.

Bineânțeles cã nu este nimic nou sub soare. Astfel de situații au mai fost şi din pãcate vor mai fi, mai ales în aceastã parte a Europei. Personaje care sã acceadã la fucții de putere fãrã ca sã aibã nici cele mai minuscule competențe necesare s-au mai vãzut. Ceea ce suscitã interesul este însã modalitatea folositã.

Farã a avea pretenția cã epuizez soluțiile pentru astfel de ascensiuni nu pot sã nu semnalez cã principala soluție se dovedeşte a fi obediența.

Oameni care vãd cã nu reuşesc prin mijloace fireşti sã urce într-o anumitã ierarhie doritã cu asiduitate, ochesc persoana ce are puterea, uneori discreționarã, de a decide cine, ce şi cum, dupã care se reped sã îi garanteze acestuia loialitate şi chiar supuşenie. Pupãturile în zona dorsalã evident cã sunt cele mai folosite în astfel de situații, însã arsenalul nu se opreşte aici. Obediența poate îmbrãca orice hainã, începând cu docilitatea în orice situație şi terminând cu cele mai deşãnțate laude. Folosind astfel de metode, încet dar sigur, obedientul se înşurubeazã în apropierea decidentului şi îi câştigã încrederea ajungând astfel la un moment dat sã fie destul de greu de refuzat. Acesta este şi momentul pe care şi l-a dorit cu ardoare pentru a putea sã emitã pretenții acolo unde nu ar fi putut sa ajungã în mod normal niciodatã. Şi uite aşa cel ce se pricepe sã pupe dosuri reuşeşte.

Sã ne mai mirãm cã o ducem rãu ?

Astfel de personaje vedem cu toții, uneori chiar zi de zi. Ne întâlnim cu obedienți de tot felul mai ales când avem de a face cu instituții publice sau care se aflã sub autoritate publicã. Aproape cã am ajuns sã ne obişnuim cu prezența acestora şi uneori chiar ni se pare firesc. Ei sunt cei ce rãstoarnã ordinea fireascã a lucrurilor. Datoritã lor sistemul de valori este întors pe dos. Nonvalorile ajung astfel sã ocupe poziții de putere, sã ia decizii care ne influențeazã viața noastrã, a tuturor, iar noi sã suportãm consecințe deseori neplãcute. Obediența unor personaje, la care se adaugã puterile discreționare ale unor decidenți politici, face ca unele instituții sã funcționeze deficitar şi drept urmare noi cetãțenii obişnuiți sã continuãm sã avem de suferit.

Ar fi bine ca atunci când vedem astfel de personaje sã nu le mai acceptãm, sã nu le mai încurajãm, sã le facem sã înțeleagã cã nu ne pot pãcãli şi cã locul lor nu este în funcții de decizie. Poate aşa, încet dar sigur, astfel de personaje vor fi tot mai puține, ceea ce va face ca lucrurile sã meargã din ce în ce mai bine pentru noi toți.

 

 

Sã auzim numai de bine,

Nicolae Iosifescu