OCPI Prahova: Peste 9.600 de imobile cadastrate gratuit în comuna Baba Ana
Redactia -

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în comuna Baba Ana. Proprietarii imobilelor vor primi, gratuit, noile cărţi funciare. Lucrările s-au desfăşurat în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), finanţarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR) şi prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Noile cărţi funciare ale celor 9.692 imobile din comuna Baba Ana au fost înmânate gratuit proprietarilor, astăzi, 26 martie 2026, în prezenţa directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) – Laurenţiu Alexandru BLAGA, a directorului OCPI Prahova – Radu Codruţ ŞTEFÄNESCU şi a primarului comunei Baba Ana – Ion DRAGU.
„Finalizarea înregistrării sistematice a proprietăţilor în această comună, este un pas esenţial pentru dezvoltarea durabilă a comunităţii. Acest proiect, realizat cu sprijinul fondurilor europene, demonstrează cât de importantă este implicarea şi colaborarea eficientă între primărie, cetăţeni, prestatorul lucrărilor şi OCPI. Fără acest tip de colaborare nu putem vorbi despre atingerea dezideratului finalizării înregistrării sistematice atât la nivel judeţean cât şi naţional.” a declarat Laurenţiu Alexandru BLAGA, directorul general al ANCPI.
La rândul său primarul comunei Baba Ana, Ion DRAGU a precizat: „Cadastrarea tuturor proprietăţilor din comună are ca rezultat securizarea circuitului civil al imobilelor şi este un pas important spre bunăstarea comunităţii. Pentru cetăţeni va fi mai simplu să tranzacţioneze sau să acceseze credite imobiliare, iar primăria va putea iniţia şi derula noi proiecte de dezvoltare locală”.





