Operaţiunea Jupiter. Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova, Ilfov şi Dâmboviţa

Redactia -

Operaţiunea Jupiter. Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova, Ilfov şi Dâmboviţa

În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, astăzi, 21 octombrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în executare 28 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova, Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În fapt, în perioada 2019-2023, bănuiţii, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi creat şi implementat un mecanism infracţional, prin care ar fi diminuat semnificativ taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, prin omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii în declaraţiile legale a unor operaţiuni de prestări servicii în domeniul construcţiilor.

Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de peste 4.000.000 de lei.

În vederea administrării materialului probator, astăzi, 21 octombrie 2024, au fost puse în executare 28 de mandate de percheziţie domiciliară, urmând ca 17 persoane să fie conduse la audieri (bănuiţi şi martori în prezenta cauză).

Faţă de persoanele bănuite urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024