Opt transporturi agabaritice vor traversa Prahova. CNAIR, atenţionare pentru şoferi

Redactia -

Opt transporturi agabaritice vor traversa Prahova. CNAIR, atenţionare pentru şoferi

Transporturi agabaritice pe ruta Negoieşti (judeţul Prahova) – INT A1/DN7.

În perioada 10.12.2023 – 14.12.2023 se vor desfăşura opt transporturi cu depăşiri agabaritice pe traseul: Negoieşti (judeţul Prahova) – DN1A – DN1 – DN72 – Găeşti – DN61 – A1 – Piteşti – INT A1/DN7.

Vehiculele transportă grinzi.

Lăţimea maximă a unui vehicul este 2,55 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic. Menţionăm că în conformitate OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depăşiri este de 70 km/oră.

Etapele de desfăşurare ale transporturilor sunt stabilite de poliţia rutieră. Vehiculele vor fi însoţite de autovehicule autorizate şi de echipaje ale poliţiei rutiere. Transporturile nu se vor desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ şi de TWITTER, @CNADNR.