Ora Pământului la Ploieşti

Redactia -

Ora Pământului la Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, susține “Ora Pământului” 2016, eveniment ecologic organizat de către World Wilde Fund for Nature și derulat în acest an la Ploiești cu titlul  “Dăruiește naturii din energia ta”.

Municipalitatea ploieșteană a decis astfel ca, sâmbătă, 19 martie 2016, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public în zona centrală (Centrul Civic și Bulevardul Independenței) să fie oprit pentru a atrage atenția asupra problemelor grave cauzate de schimbările climatice cu care se confruntă planeta noastră, dar și pentru ca cetățenii să realizeze că este necesar să facem lucruri benefice pentru mediul înconjurător.

Facem apel la ploieșteni să susțină Ora Pământului în data de 19 martie, între orele 20.30 – 21.30 și să oprească consumul de energie din locuințe, devenind astfel voluntari in cadrul campaniei Ora Pământului.

Totodată, pe 19 martie a.c., îi invităm pe ploieșteni să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia sau colegii.

Reamintim că, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour.

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

În 2013, Ploieștiul a luptat pentru a deveni Capitala Earth Hour, iar competiția ne-a oferit locul trei. La ediția din anul 2014, peste 7000 de oraşe din peste 162 de țări au stins lumina de cu ocazia Earth Hour.