Până aici ne-a fost! Dacă și Albania… Haosul naște haos! Punct, și de la capăt!
Dragos Trestioreanu -
De câțiva ani buni, fotbalul românesc se zbate în haos. Fără ca echipa națională să se mai fi calificat, de ani buni, la vreun turneu final de campionat european sau mondial, fără a ști – sau, mai bine zis, a recunoaște – unde se află cu adevărat la nivel internațional, s-a păcălit și… ne-a păcălit cu această calificare la EURO 2016. Am continuat să ne amăgim cu o prestație onorabilă în meciul de debut, cu Franța, am închis ochii la remiza cu Elveția, deși, dacă am fi fost la… box, am fi pierdut la puncte. Și-așa, am tot sperat ca, măcar cu Albania, să arătăm că am putea mai mult. Că am putea să și învingem o selecționată care nu reușise să ne bată vreme de 68 de ani! Am visat cu ochii deschiși după un debut destul de bun de meci, când am dus jocul sus și am dat emoții defensivei albaneze, din care a lipsit însuși căpitanul Lorik Cana, lăsat pe bancă de Gianni De Biasi, în mod neașteptat. Au fost vreo 20-25 de minute bune, după care, parcă, de pe teren au dispărut jucătorii echipați în galben. Și Albania, care nu ne-a învins, repet, de aproape șapte decenii, a început să ne dea, ea, fiori. Am scăpat cu bine la cele câteva ocazii mari ale mai slab cotaților adversari, dar – vechi proverb românesc: ulciorul nu merge de multe ori la apă! – a fost de ajuns o poziționare greșită a lui Vlad Chiricheș, care l-a scăpat din marcaj pe Armando Sadiku (foto, în stânga; www.sportpictures.eu), la centrarea celui mai bun om al albanezilor, Ledian Memushaj, Ciprian Tătărușanu a ieșit aiurea dintre buturi, cât să-i permită atacantului de la FC Vaduz, din liga de fotbal a Liechtensteinului, un „cross” perfect, cu capul, prin spatele căpitanului echipei naționale a României! 1-0 pentru Albania, în minutul 43, iar restul a devenit… istorie! Tricolorii termină acest EURO cu doar un singur punct, pe ultimul loc din grupa F, din care Franța și, respectiv, Elveția, care au remizat, scor: 0-0, s-au calificat de pe primele două locuri. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, a fost ceva absolut normal.
Cu numai trei șuturi pe spațiul porții în primul mitan, având însă o posesie superioară în ambele reprize și, implicit, per total, cu doar, în repriza secundă, o „transversală”, lovită de Florin Andone, un atacant care poate merita mai multe minute, la Lyon, contra Albaniei, România a ieșit pe scut de pe arena locală. Mai mult, și-a pierdut, în minutul 55, și vârful titular, Denis Alibec, cel care – la prima vedere – ar fi suferit o ruptură de ligamente la piciorul său de bază – stângul! O lovitură mare pentru campioana en-titre, Astra Giurgiu, atât pentru preliminariile Champions League, cât și pentru viitorul sezon intern! Este greu a remarca vreunul dintre cei 14 fotbaliști pe care selecționerul Anghel Iordănescu i-a folosit în noaptea Rusaliilor, rămânând totuși regretul că Lucian Sănmărtean nu a avut la dispoziție mai mult de 45 de minute pentru a limpezi jocul fără sare și piper al coechipierilor săi și că s-ar fi putut da o șansă, poate, și câtorva dintre cei care au fost doar… excursioniști la EURO, gen Costel Pantilimon sau Valerică Găman. Poate că acest palmares foarte slab va conduce la o schimbare în viitorul imediat. Dacă nu s-ar fi întâmplatașa, cu siguranță s-ar fi mers înainte tot la… fie ce-o fi! Și chiar că nu mai merge astfel! Fără echipe de club în grupele cupelor europene, fără o națională care să facă măcar față unui turneu final, dacă se va continua în acest ritm, fotbalul românesc moare. Dacă nu cumva o fi și… Dar, mai bine mă opresc aici!
ROMÂNIA: Tătărușanu 4 – Săpunaru 5.5, Chiricheș (cpt) 4.5, Dr. Grigore 6, Mățel 5.5 – Prepeliță 5 (46 – Sănmărtean 6), Hoban 6 – Ad. Popa 5 (68 – Andone 6.5), Stanciu 5, B. Stancu 5 – Alibec 5.5 (57 – Torje 5). Selecționer: Anghel Iordănescu.
ALBANIA: Berisha 7 – Hysaj 7, Ajeti 7, Mavraj 7, Agolli (cpt) 7 – Basha 6.5 (83 – Cana) – Lila 6.5, Memushaj 8.5, Abrashi 7.5, Lenjani 6 (77 – Roshi) – Sadiku 8 (59 – Balaj 6). Selecționer: Gianni De Biasi.
Au arbitrat: Pavel Kralovec 7 (Cehia) – Roman Slisko 7 (Slovacia) și Tomas Mokrusch 6 (Cehia).
Arbitri adiționali: Petr Ardeleanu și Michal Patak (ambii din Cehia).
Arbitru de rezervă: Tasos Sidiropoulos (Grecia).
Cartonașe galbene: Mățel, Săpunaru, Torje/Basha, Memushaj, Hysaj.
În urma disputării tuturor meciurilor din grupa A, Franța a ocupat primul loc, cu 7 puncte, Elveția este a doua, cu 5, Albania, cu 3 este pe locul… 3, iar România, cu unul singur, pe ultimul și va reveni astfel acasă. Iar asta după un meci în care Sadiku a marcat primul gol al albanezilor de la EURO 2016 și, totodată, cel dintâi al țării sale la un turneu final, calificată în premieră absolută! Un gol pentru primul succes!
La final, selecționerul Puiu Iordănescu s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi din prima jumătate de oră, a atras atenția că nu le poate reproșa absolut nimic, căci însăși calificarea la EURO a fost o mare performanță pentru ei, în vreme ce eșecul în fața lui Ansi Agolli și compania l-a pus pe seama faptului că Albania nu mai este cea de pe vremea lui… Dobrin! Mai poți să zici ceva? Asta ne-am propus, asta am obținut!