Până la urmă, ce-ar dori suporterii Petrolului: preluare sau asociere cu SC Hale și Piețe SA? Conducerea ACS Petrolul ’52 a făcut public proiectul său înaintat edilului-șef, în vederea unei asocieri în termeni noi și firești

Dragos Trestioreanu -

Până la urmă, ce-ar dori suporterii Petrolului: preluare sau asociere cu SC Hale și Piețe SA? Conducerea ACS Petrolul ’52 a făcut public proiectul său înaintat edilului-șef, în vederea unei asocieri în termeni noi și firești

Am urmărit pașii direcționați înspre o formă de preluare, la un moment dat, de către municipalitate, reprezentată prin primarul municipiului Ploiești, a actualei divizionare secunde ACS Petrolul ’52. A fost vorba despre o campanie care, o recunosc, m-a lăsat cu gura căscată pentru insistența și lungimea temporală a ei. A început acum doi ani și jumătate, dacă nu chiar trei. Îmi fac mea culpa deoarece, ca jurnalist, nu am semnalat-o de atunci și nici nu i-am acordat atenția cuvenită. O campanie dusă, am uitat să precizez, pe o rețea de socializare, pe care toată lumea ce are un cont acolo își spune păsurile, își exteriorizează ideile și – de ce nu? – propriile interese, toate în public, că doar nu în privat, desigur. Cunoscându-i pe mai toți factorii activi ai campaniei respective, am preferat numai să o urmăresc din culise, să zic așa. Nu să particip la discuții, putând și în altă calitate decât a ziaristului. Mi-am zis la un moment dat că, așa cum a apărut din senin, tot așa s-ar putea și stinge, încet-încet. Dar nu, a continuat tot mai puternic, fiind tot mai ofensivă, ca să folosesc un termen din fotbal, atingând apogeul vara aceasta, ratarea pentru a treia oară a promovării Petrolului ridicându-le mingea la fileu „combatanților” efervescenți. Le-am înțeles supărarea, o aveam și o mai am și eu, ca suporter. Drept urmare, așteptam cu maximă curiozitate expunerea soluțiilor concrete de schimbare a situației de față. Mă gândeam, naiv, că acel grup de presiune va scoate din „joben un „” iepuraș-minune”, adică un finanțator puternic și serios, care – după retragerea Veoliei România – să vină cu ceva în plus față de reprezentanța locală a firmei franceze. Mi-am spus că, probabil, domniile lor au reușit să convingă un nume mare, ceea ce alții au încercat – realmente, nota bene! – de prin 2011 și până prin 2015, apoi din 2017 și până inclusiv în prezent. Dacă ar fi fost așa, chiar cî eram primul care ar fi zis că, odată găsit un om cu bani grămadă și onest peste poate, o poate prelua și primăria echipa! Deși, cum aceasta a fost înființată în 2016, de către membrii fondatori ai AS Petrolul ’52, decretată drept urmașă a SC FC Petrolul, clubul falimentat în același an, nu știu chiar cât de moral ar fi fost ca municipalitatea să preia gratis un club pe care nu îmi amintesc să-l fi ajutat, de la înființare și până azi. Ah, am uitat: l-a „ajutat” totuși, atunci când a „scos la licitație” cele șase mărci, acum trei veri, iar Veolia România le-a achiziționat pe câțiva ani, cu o sumă în euro având mai multe zerouri! Acum se vorbește de 84.000 de euro, datorie la club a primăriei… O fi fost tot vreun ajutor, dar… invers?

Sunt întrebat de către diverși cunoscuți care sunt pro-asociere, făcându-se că nu înțeleg că, de fapt, este vorba despre o preluare de ce nu aș fi fost și eu pro-asociere, de fapt pro-preluare. În afară că nu-i morală preluarea, mai cred și că în trei ani se va alege praful chiar și de o asociere, nu mai zic de preluare. De ce atunci o știe deja toată suflarea petrolistă, nu dezvolt. Aud prin jur că, în condițiile în care preia echipa SC Hale și Piețe, ce dacă? Se iau gratis mărcile, mai pică și ceva bănuți, deci e bine. E chiar suficient. OK, dar în campanie s-a vorbit numai de promovare imediată, figură frumoasă în Liga 1 și prezență în cupele europene, în preliminarii, căci în grupe chiar că se jenează și garanții mari performanțe să promită. Chiar își închipuie cineva că va fi destul pentru ce s-a promis? Sincer, am căutat – când m-am lămurit că, după Veolia, finanțatorul propus este fi SC Hale și Piețe, care va prelua pachetul de mărci și tot ceea ce derivă din așa ceva, pentru a-l oferi gratuit echipei – să înțeleg care vor fi avantajele preluării. S-ar da fără licitație mărcile, deci și scutul. OK, dar aș fi vrut să dea primăria în scris că nu vor veni, vreodată, ca în trecut, diverse organe de anchetă să întrebe de ce pe gratis, când s-a înregistrat un precedent, pe bani buni, sume de care municipalitatea avea nevoie, într-adevăr, și atunci, dar și acum. Și înainte s-a garantat că totul este legal, dar nu a fost! S-a aflat mai târziu și a urmat insolvența, apoi a venit falimentul! Dacă juriștii spun că va fi OK cedarea mărcilor, au zis și atunci!, în forma aceasta, cât va exista SC Hale și Piețe, nu ar fi chiar rău, dimpotrivă. Dar, atenție mărită!, sintagma, să-i zic așa, „cât va exista SC Hale și Piețe” poate fi cu dus-întors! S-a obișnuit și pe la Ploiești ca din mandat în mandat, ba chiar și mai devreme, dar și un pic mai târziu, să se schimbe „regimul”. Și astfel, fiecare ales la fotoliul de edil-șef și/sau consilier local să aibă ideile lui. De regulă, cam altele decât ale predecesorului/predecesorilor. Și-atunci, Doamne iartă-mă, se alege iar praful! Încă un faliment ar putea fi prea mult, existând și riscul să nu se mai accepte la infinit ca orice echipă nou-înființată, numită Petrolul, să și fie urmașa… urmașelor originalului!

Am văzut, joi, 26 august 2021, proiectul transmis primarului de către ACS Petrolul ’52, cu semnătura președintelui executiv Costel Lazăr (foto sus, în mijloc). Șefului Executivului i-au fost alături, într-o conferință de presă, președintele de onoare Mircea Dridea (foto sus, în stânga) și vicepreședintele executiv Octavian Grigore (foto sus, în dreapta). Bună, cred, precizarea, din capul locului, că propunerile anterioare însemnau o preluare, în fapt, nu o asociere, așa și părând, o afirm cu maximă obiectivitate. Asta pe când proiectul actual este clar unul pentru o asociere. Fără a ține partea cuiva, nici nu am voie ca jurnalist, ca suporter doar beneficiind de acest drept, o opinie tot am. Astfel, spun că, în forma actuală, cu două conturi, unul al clubului, altul – al primăriei, cea din urmă verificând tot ceea ce se întâmplă cu banul public, asocierea poate fi numită corectă. Orice ar fi, nu poți cere să verifici și ce dau sponsorii! Își vor verifica ei, singuri, căci aceia nu sunt bani publici, ci privați, ai lor! E firească apreciez și prezența în AGA, organul de conducere al clubului, a unui reprezentant al primăriei, așa cum apare în formularea din proiect. Nu ai cum să impui cinci sau nu știu câți, ca să ai majoritate, dacă veto nu mai poți să ai! Dacă dai milioane de euro, atunci da, poți avea control deplin, chiar și peste cel al sponsorilor. Deși nu-i prea firesc, dar hai să trecem peste asta! Însă, mă întreb chiar poate da primăria măcar cât a investit Veolia România, pe lună și an, și AS Petrolul ’52, și la FC Petrolul Ploiești, și la Petrolul Ploiești, ultimele două fiind mărcile alese? Nu știu, nu am auzit nimic în acest sens! S-a auzit, s-a mai promis, dar nimic concret, așa cum se întâmplă, pe mai departe, și cu sponsorii echipei, Veolia România, Greenfield, Alexandrion Group și care or mai fi. Despre italieni nu pot comenta, până nu sunt prezentați oficial. Cum să comentez, precum alții, despre ceva ce nu cunosc sau nu vreau să fie?!? După depunerea acestui proiect, sunt foarte curios care va fi răspunsul. Va fi favorabil sau nu? Deja pe acea rețea de socializare au apărut și primele… nemulțumiri. Că de ce așa, și nu cum s-a oferit mai înainte? De ce aceste nemulțumiri? Nu am de unde să știu. Știu numai că eram, ca suporter, încă din 2014, adeptul unei societăți pe acțiuni, cu un acționar majoritar puternic și serios, cu un CV tare în spate și verificabil la numai un click distanță, de către oricine. Unul cu un trecut fără de pată. Nu știu de ce, dar, nu numai la Petrolul, ci și în tot fotbalul românesc, de altfel, funcționează la fix principiul strămoșesc „nu ne vindem țara”! OK, dar atunci nici să visăm la cai verzi pe pereți și/sau să înghițim pe nemestecate orice ni se afundă în gură! Ah, am mai uitat ceva: dacă ar fi fost preluat clubul, cum-necum, și nu s-ar fi promovat în primul an, nici în al doilea, nici în al treilea, căci nu există nicio garanție în acest sens, s-ar aștepta, în aceeași formă, și alegerile din… 2008?

Foto: Mihai IOACHIMESCU (Facebook – Petrolul Non Stop) și  www.fcpetrolul.ro