Paradă militară de 1 Decembrie, la Ploieşti. Restricţii de trafic

Redactia -

Paradă militară de 1 Decembrie, la Ploieşti. Restricţii de trafic

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează ceremoniile militare și manifestările dedicate Zilei Naționale a României, luni,  01 decembrie 2025.

Cu acest prilej, începând cu ora 11.00,  în rondul din fața sediului municipalității (Piața Eroilor nr. 1A), se vor desfășura mai multe activități festive, menite să marcheze importanța acestui eveniment național, la care vor participa oficialități locale, parlamentari ai județului Prahova, personal militar și cetățenii municipiului nostru.

Publicitate

Programul dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României va include salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României de către Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, precum și oficierea unui serviciu religios.

Reprezentanții municipiului Ploiești și ai județului Prahova vor susține alocuțiuni, iar în finalul manifestării se vor depune flori în memoria eroilor patriei pe treptele Catedralei “Sfântul Ioan Botezătorul”.

Ploieștenii prezenți la eveniment se vor putea bucura, în continuare, de tradiționala paradă de Ziua Națională a României, când trupele militare și fanfara Consiliului Județean Prahova vor defila conform planului stabilit de Garnizoana Ploiești.