De-o viață la FC Petrolul, urlățeanul Tavi Grigore s-a despărțit, aproape de aniversarea a 59 de ani, de clubul găzarilor! Împreună cu un fost președinte al „lupilor” va face o enclavă prahoveană în capitala Vrancei!
Dragos Trestioreanu -
Astăzi, 15 iulie 2023, un fost idol al iubitorilor de fotbal din Ploiești și Prahova, jucătorul și, apoi, antrenorul Petrolului, Octavian Grigore (foto sus și jos; la mijloc, cu prilejul aniversării sale de anul trecut, alături de fostul și actualul său președinte și de foști colaboratori ai lor), împlinește 59 de ani. Dacă în 2022, evenimentul a fost marcat la sediul clubului găzarilor, anul acesta a coincis cu o… reziliere de contract! A se înțelege despărțirea de echipa vieții lui: 16 ani, ca fotbalist, la FC Petrolul (cel original), peste 500 de meciuri disputate sub culorile galben-albastre, 442 bifate în Divizia A, ca și 52 de goluri marcate în același prim eșalon, și mai mult de o sută de prezențe pe banca tehnică a celei mai iubite formații locale! Date statistice care au fost oferite pe www.fcpetrolul.ro cu ocazia aniversării din 2022 a unuia care – aidoma Seniorului Mircea Dridea – a dat dovadă de fidelitate maximă față de clubul ploieștean. Dar, cum toate au și un început, dar și un sfârșit, de-acum fostul manager al academiei de copii și juniori a ACS Petrolul ’52 Ploiești a solicitat, recent, rezilierea contractului aflat în derulare. Iar apoi, a acceptat, imediat, oferta precedentului său președinte executiv, Costel Lazăr, de a reveni pe bancă. De data aceasta, din nou în Liga a III-a și tot ca antrenor principal. Ultima echipă promovată de Grigore a fost ACS Petrolul ’52 Ploiești, din Liga a IV-a în a III-a, în vara anului 2017. Și aș mai adăuga prezența pe gazon la adjudecarea penultimului trofeu al găzarilor – ediția 1994-1995 a Cupei României.
„După ce am acceptat propunerea venită de la CSM Focșani 2007, apreciind proiectul care mi s-a pus în față, i-am trimis o ofertă fostului meu coleg – de pe teren, de la marginea acestuia și de la birouri – să revină ca antrenor principal, iar din fericire Tavi Grigore a acceptat-o” – a declarat pentru www.gazetaph.ro Costel Lazăr. Fostul șef al Executivului FC Petrolul, până la finele anului trecut, a mai precizat că staff-ul lui Grigore va cuprinde oameni tot din afara Vrancei, dar niciunul de la fostul club al acestuia. Asta deoarece, ofertat la rându-i pentru a fi din nou alături de Octavian Grigore, ex-marele portar Gheorghe Liliac a declinat oferta, preferând să rămână la Petrolul. Însă, la CSM Focșani 2007, actualul președinte tot va face o enclavă prahoveană, transferând foști juniori ai Petrolului și ai Astrei: Robert Enache, Flavius Bodea, Iulian Ilie, Andreas Știubea și, respectiv Marius Cătălin Pahonțu. De subliniat că Lazăr ar fi vrut să-l aducă în Vrancea și pe fostul astrist și petrolist Andrei Ionuț Zaharia, dar a fost refuzat, primindu-l numai pe Enache, împrumutat pentru un sezon. Potrivit noului oficial al trupei moldovene, obiectivul grupării din al treilea eșalon este promovarea în cel imediat superior, în vara următoare.
Foto: www.fcpetrolul.ro