Parcare făcută praf şi lăsată aşa de 4 luni, pe strada Bahluiului

Mihai Ciobanu -

Parcare făcută praf şi lăsată aşa de 4 luni, pe strada Bahluiului

Primim la redacţie:
„Bună ziua. Locuiesc pe strada Bahluiului din Ploieşti, o stradă care, în 2012, a fost asfaltată şi, de asemenea, au fost amenajate şi parcările. Toate bune, până în luna decembrie 2015, atunci când, in pragul iernii, au venit şi au spart o alee lungă de zeci de metri, au stricat şi parcarea pentru a băga canalizare pe o stradă din zonă. De atunci au trecut 4 luni, dar nu au venit nici în ziua de astăzi să asfalteze şanţul săpat şi să refacă parcarea. Nici nu vă imaginaţi ce se întâmplă atunci când plouă iar toată parcarea şi strada se umple de noroi. Rugăm primăria şi Apa Nova să îşi aducă aminte că şi pe Bahluiului locuiesc contribuabili la buget şi, de asemenea, oameni care au drept de vot la alegerile din iunie”