Parcare pentru pacienţi şi vizitatori la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti
Redactia -
Proiectul de modernizare şi extindere a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti cuprinde şi amenajarea pentru pacienți și aparținători a unei parcări corespunzătoare, în imediata apropiere a celei mai importante unităţi spitaliceşti din judeţ, a anuţat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, omul care a promovat investiţiile derulate în cadrul SJU Ploieşti.
„Ne-am străduit o bună perioadă de timp pentru a reuși obținerea de la Primăria municipiului Ploiești a terenului de aproximativ 4000 metri pătrați din imediata apropiere a spitalului județean în scopul realizării unei parcări adecvate nevoilor cetățenilor, iar fondurile vor fi asigurate în integralitate de Consiliul Județean Prahova.
Proiectul a fost votat, ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local al municipiului Ploiești la care am participat pentru a susține importanța acestei necesități reale pentru prahoveni.
Mulțumesc tuturor consilierilor locali care au înțeles că prahovenii, care au nevoie de servicii medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, pentru dumnealor sau aparținători, merită să beneficieze nu numai de un spital modernizat, aparatură medicală performantă, ci și o parcare corespunzătoare.
Voi continua să implementez măsurile necesare pentru reforma sistemului medical din Prahova, cel mai important obiectiv în mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Prahova.” – a explicat, pe pagina sa de facebook, preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader.