Parcul municipal Ploieşti Vest – stadiul lucrărilor

Mihai Ciobanu -

Parcul municipal Ploieşti Vest – stadiul lucrărilor

Lucrările la Parcul municipal Ploieşti Vest, care se construieşte în zona Gării de Vest, între calea ferată şi şoseaua de centură sunt în plină desfăşurare. Reprezentanţii companiei Erbaşu, care se ocupă de execuţia lucrărilor au publicat un colaj de fotografii în care ni se prezintă stadiul proiectului. Aşa cum se vede, a început deja plantarea copacilor, au apărut şi primele spaţii verzi, cu gazon, iar construcţiile din incintă sunt în stadii avansate de execuţie.

Parcul municipal Ploieşti Vest se amenajează pe o suprafata totala de 541.643 mp. Acesta va conţine spaţii de relaxare, terenuri de sport, fântâni arteziene, o seră, un lac artificial, spaţii de picnic şi multe alte atracţii. Proiectul trebuie finalizat anul acesta.parcul municipal ploiesti vest