Site icon Gazeta de Prahova

Pasaje rutiere pe DN1, spre Băicoi şi Floreşti. Anunţul zilei pentru şoferi!

Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, vine cu o veste bună pentru şoferii din Prahova şi nu numai. A început proiectarea a două noi pasaje rutiere pe DN1, pe raza judeţului nostru.

„Au fost semnate contractele pentru proiectarea a încă 6 noi pasaje rutiere denivelate pe drumurile naționale care vor contribui la creșterea siguranței circulației rutiere, dar și la fluidizarea traficului”, a anunţat secretarul de stat.

Publicitate

Potrivit acestuia, în judeţul Prahova urmează a se construi două pasaje, după cum urmează:

1. Pasaj pe DN 1 (km 79+580) intersecție cu DJ 100F (km 0+000), localizat între localitățile Bărcăneşti și Bănești (spre Băicoi)
 
2. Pasaj pe DN 1 (km 80+700) intersecție cu DJ 720 (km 30+000), localizat între localitățile Bărcăneşti și Bănești (spre Floreşti).
 
„Sper ca până la sfârșitul anului să finalizăm această etapă și să înceapă licitația pentru execuția lucrărilor”, transmite Irinel Ionel Scrioşteanu.
Exit mobile version