Patriarhia aduce şi anul acesta Sfânta Lumină de la Ierusalim

Redactia -

Patriarhia aduce şi anul acesta Sfânta Lumină de la Ierusalim

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată şi în acest an.

În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcaşurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii şi unităţii ecleziale, precum şi o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.

La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută.

Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române