Patronul Petrolului, Daniel Capră, le-a vorbit în sfârșit, pe larg și sincer, fanilor Petrolului!

Redactia -

Patronul Petrolului, Daniel Capră, le-a vorbit în sfârșit, pe larg și sincer, fanilor Petrolului!

Joi, 17 aprilie 2014, în urma episodului consemnat în dimineața zilei, la arena Ilie Oană, un grup de suporteri întrerupând antrenamentul de refacere al jucătorilor de la Petrolul Ploiești, condus de antrenorul principal Răzvan Lucescu, fapt ce i-a obligat pe conducătorii clubului să ceară sprijinul polițiștilor și al jandarmilor pentru detensionarea situației, patronul clubului găzarilor, Daniel Capră (foto; www.fcpetrolul.ro), le oferit explicații fanilor echipei, printr-un comunicat postat pe www.fcpetrolul.ro. A fost o adevărată premieră, de data aceasta președintele consiliului de admintsrație vorbind pe larg despre situația care a generat conflictul de joi, dar și despre ce s-a întâmplat din iarnă și până acum la echipă. Iată mai jos, integral, comunicatul lui Dan Capră:

„Îmi pare rău că trebuie să mă folosesc de acest moment pentru a face, abia acum, anumite precizări referitoare la viața clubului nostru. După un sezon 2012-2013, considerat cel mai bun din ultimii 49 de ani, la finele căruia am făcut fericiți zeci de mii de ploieșteni, am plecat la drum în actualul campionat cu ambiția și speranța că împreună cu voi vom depăși, sau măcar egala, performanțele sezonului trecut. Totul a mers conform planului nostru până la sfârșitul anului trecut, fiind în grafic în ambele competiții în care eram angrenați, asta după ce avusesem un parcurs remarcabil în Europa League. În pauza competițională, am fost nevoiți să luăm anumite decizii cu privire la campania de transferuri, iar toate hotărârile le-am luat împreună cu antrenorul Cosmin Contra. Din nefericire, unele dintre mutări s-au dovedit neinspirate, iar acest lucru mi-l asum în totalitate. Suporterii noștri trebuie să știe că deciziile nu au avut nicidecum la bază rațiuni financiare. Totuși, adevărul este că sumele încasate pe fotbaliștii transferați ne-au ajutat enorm în stabilitatea financiară a clubului, puternic afectată de evenimentele din luna februarie. Și aici fac referire la blocarea virării către Asociația Comunitară ”Lupii Galbeni 2012” a diferenței de 1,2 milioane de euro de către Consiliul Local, în urma anchetei DNA. Astfel, clubul nostru a fost obligat să plătească această sumă, fără de care nu am fi primit licența pentru participarea în următoarea ediție a cupelor europene și, mai grav, nici pentru următorul sezon al Ligii I. Țin să repet: nu sunt un om bogat, sunt un om simplu și am vrut să mă implic în acest proiect acum doi ani, când echipa era aproape retrogradată, clubul avea datorii și nimeni nu dorea să investească, deși se vehiculau nume de milionari, miliardari, însă, în cele din urmă, eu am fost singurul fraier care a acceptat. Împreună cu oamenii alături de care am lucrat în tot acest timp suntem astăzi în următoarea situație: clubul a ajuns la o stabilitate financiară care asigură liniștea echipei și, în premieră vă spun, fotbaliștii sunt plătiți în avans, inclusiv luna aprilie, lună ce trebuia achitată până la jumătatea lui mai. Pe plan sportiv am trăit, aseară, o mare dezamăgire, dar în Liga I avem șanse mari de a ocupa locul 2, pe care îl vizăm cu toții. Toți suporterii ploieșteni trebuie să știe că tensiunea creată astăzi, la antrenamentul de dimineață al echipei, nu este întâmplătoare și este doar un ultim episod al presiunilor la care am fost supus de către un grup restrâns de suporteri, avându-i ca lideri pe ”celebrii” Sponsoru’ și Roby. Contrar opiniei generale, pe care o cunosc, aceștia nu erau ”oamenii mei”. Recunosc, încă de la început, că am susținut financiar deplasările suporterilor și, subliniez, am făcut-o din dorința ca și fanii cu posibilități financiare reduse să asiste la partidele Petrolului din deplasare și să susțină echipa. Acesta este adevărul, dar nu cred că pot fi acuzat pentru asta, intențiile mele fiind dintre cele mai bune. Totul a degenerat din momentul în care sumele cerute erau din ce în ce mai mari, de multe ori nejustificate, ducându-mă cu gândul că destinația banilor poate fi și alta, totul culminând cu solicitarea de a contribui cu suma de 200 de milioane de lei vechi pentru coregrafia de la meciul cu Dinamo, de acasă. Suma părându-mi destul de mare, l-am întrebat la acel moment pe Octav Preda, persoană în care am mare încredere, cu ce pot să-l ajut din punct de vedere financiar pentru coregrafia respectivă. Cu o sinceritate debordantă, Octav mi-a spus că nu are nevoie de nimic. Concluziile le trageți dumneavoastră… Trebuie amintit și episodul legat de deplasarea de la Cluj, pentru meciul cu CFR, când i-am anunțat că nu-i pot susține financiar cu mai mult de 30 de milioane de lei vechi. Cei doi au refuzat acești bani, considerând ca pe un afront suma ”modică” oferită. De aici au început amenințări voalate, presiuni de tot felul, la adresa mea, a antrenorului principal, a echipei, care a fost ”vizitată” de mai multe ori la antrenamente de către grupul ”de presiune”. Lucru și mai grav, deși suntem în negocieri avansate cu fotbalistul Haubert Guilherme, la sfârșitul meciului de ieri și la antrenamentul de astăzi, el a fost amenințat și i s-a transmis că ”nu mai are viitor la Petrolul cu ei”. În această după-amiază, am avut o întâlnire cu jucătorul, în care i-am reafirmat susținerea necondiționată și i-am făcut promisiunea că voi detensiona acest conflict. Precizez că, începând de mâine, Roby nu va mai fi angajatul clubului. Tot de mâine, vă anunț că voi avea dialog numai cu Octav Preda, ca reprezentant al suporterilor, prin intermediul căruia voi susține, în continuare, deplasările fanilor petroliști care solicită acest lucru. Mă aștept să fiu contestat puternic în perioada următoare, dar îmi asum acest lucru, cum și faptul că nu v-am comunicat toate aceste aspecte mult mai devreme vouă, adevăraților suporteri, care susțineți Petrolul necondiționat și dezinteresat”.

De subliniat că Dan Capră face referire, în comunicat, la de-acum fostul organizator de competiții din cadrul centrului de copii și juniori al clubului găzarilor, Robert Burlacu, alias Roby, și la Bogdan Dinu, zis Sponsoru’, antrenor cu portarii  neoficial la același centru, cei doi fiind, totodată, liderii galeriei de la peluza I a Petrolului.