Patru străini și un român – „paria” pentru Petrolul, la ultimele șase meciuri din sezonul regular și până la finele campionatului. Pleacă cinci, au venit trei, pe când sosiri și ale altora? Deocamdată, întăriri în staff-ul „Masculului Alfa”

Dragos Trestioreanu -

Patru străini și un român – „paria” pentru Petrolul, la ultimele șase meciuri din sezonul regular și până la finele campionatului. Pleacă cinci, au venit trei, pe când sosiri și ale altora? Deocamdată, întăriri în staff-ul „Masculului Alfa”

În perspectiva unui cantonament montan de pregătire și jocuri, stagiu care va debuta, mai nou, duminică, 17 ianuarie 2021, la Săcele, Pol Roigé Rodríguez și coechipierii săi au avut parte luni, 11 ianuarie, de zăpadă și ninsoare la primul antrenament al zilei, desfășurat iar pe fosta arenă Chimia, de lângă „Petrobrazi”. A fost un antrenament precedat de anunțul că un număr de cinci jucători, patru străini și un român, nu se vor mai antrena cu prima echipa, ci separat, iar asta până când vor semna rezilierile cu Petrolul. Astfel, la Brazi a ajuns numai portarul Nicolai Cebotari (foto sus, în text, al doilea de la stânga la dreapta), dintre ultimii trei așteptați să revină în România. Față de ceea ce se zvonea, a apărut un nume neașteptat pe lista celor care vor trebui să se despartă de clubul găzarilor, speculându-se însă că plecarea acestuia ar fi legată de împrumutul lui Vlad Mitrea, de la Sepsi Sfântu Gheorghe!

Pe cale de consecință, deși se părea că mai degrabă va părăsi echipa columbianul Jhon Steven Mondragón Dosman, până la urmă o va face… austriacul Manuel Botic! Cel cu prestații mai puține anul trecut, dar destul de apreciate, totuși, nefiind uitat, cred, golul frumos al lui, de 2-0, de la a doua și ultima victorie de pe teren propriu din toamna lui 2021, obținută în dauna Rapidului. În afara lui Botic, nu vor mai juca la Petrolul – așa cum se anticipa – doi fundași, unul de pe o parte, iar altul de pe cealaltă a terenului, mai precis argentiniano-italianul Bryan Mendoza, împrumutat de la FC Botoșani, respectiv belgianul Joeri Poelmans. La fel se va întâmpla și cu mijlocașul „under 20” ploieștean Mihai Nițescu, fără vreun meci oficial la prima echipă vreme de un an calendaristic (2020), el părând însă a fi o „victimă nevinovată” a unei tranzacții făcute acum mai bine de 12 luni de către fostul președinte executiv Marius Stan. Stan îl cumpărase pe fostul internațional de juniori și ex- junior al defunctului CCJ al SC FC Petrolul de la clubul Petrosport Ploiești.

În sfârșit, ultimul de pe listă a fost atacantul camerunezo-francez de culoare, în vârstă de 27 de ani, Leo Steve Beleck A’Beka (foto, la titlu, al treilea de la dreapta la stânga), un vârf care a mai evoluat la actuala campioană en-titre CFR Cluj și are în CV echipe precum Udinese Calcio, AEK Atena, Watford sau Fiorentina! În cazul lui, s-a apreciat pesemne că sunt mai utili autohtonii Vasile Buhăescu și Valentin Balint. De subliniat că media fotbaliștilor la care Petrolul renunță acum este de 24,00, iar a celor aduși în iarna asta – Silviu Pană, Ștefan Bărboianu și Vlad Mitrea – de 26,66. În mod firesc, vor rămâne două locuri disponibile în urma viitoarei rezilieri a contractelor celor cinci fotbaliști mai sus-nominalizați, asta în eventualitatea în care conducerea „lupilor” se va și înțelege cu ei. Locuri care ar trebui acoperite până la plecarea la Săcele, în cantonament. Dacă nu cumva i se va îndeplini dorința antrenorului principal Viorel Moldovan, autointitulat „Masculul Alfa”, de a lucra în primul semestru al lui 2021 cu mai puțini fotbaliști decât în toamnă. În schimb, Moldovan și-a întărit staff-ul, începând de luni, cu un nou antrenor secund, de data aceasta localnic și fost echipier al FC Petrolul original. Ciprian Pura (foto mijloc, în text, primul din dreapta) a fost, până în acest moment, tehnician al celei mai mici grupe din academia clubului.

În altă ordine de idei, mâine, pe 12 ianuarie, petroliștii vor avea emoții de la ora 12.00, deoarece, la sediul Federației Române de Fotbal, din București, se va stabili țintarul optimilor ediției actuale a Cupei României, fază în care este calificată și trupa pregătită de Viorel Moldovan. Datorită prestației bune din sezonul trecut al competiției KO, Petrolul se află în prima urnă („A”), așa cum a notat siteul oficial al găzarilor. „Lupii” vor fi alături de jucătorii de la Universitatea Craiova (Liga 1), Astra Giurgiu (L1), AFC Botoșani (L1), FC FCSB (L1), Chindia Târgoviște (L1), AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele (Liga a II-a), Farul Constanța (L2), Gaz Metan Mediaș (L1), CSM Politehnica Iași (L1), Dinamo București (L1) și Universitatea Cluj (L2). În urna a doua („B”), vor intra numai patru formații: UTA Arad (L1), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (L2), ASU Politehnica Timișoara (L2) și Dunărea Călărași (L2). Ca urmare a tragerii la sorți, patru echipe din „A” vor fi împerecheate cu tot atâtea din „B”, iar ulterior, cele opt formații rămase în „A” vor juca între ele, așa cum se va alege la aceeași trageri la sorți. Se va desfășura un singur joc, eliminatoriu, în optimi, ca și în sferturi, de altfel, pe terenul trupei de eșalon inferior sau mai slab clasate în campionatul precedent, în cazul grupărilor din aceeași ligă. Confruntările – în afara celor care vor fi televizate în direct, programate și în alte zile, și la alte ore – vor debuta la ora 13.30, pe 10 februarie 2021.  

Foto: www.fcpetrolul.ro