Păuleşti. Parc de joacă şi relaxare în satul Găgeni

Redactia -

Păuleşti. Parc de joacă şi relaxare în satul Găgeni

Recent a fost dat în folosinţă un parc de relaxare pentru adulţi şi de joacă pentru copiii din satul Găgeni. Acesta a fost amenajat în zona Căminului Cultural din dorinţa de a le oferi şi celor care locuiesc în acest sat un loc unde adulţii şi bătrânii să se poată relaxa în timp ce copiii şi nepoţii lor se joacă în spaţiul special amenajat pentru ei. „Am gândit acest proiect plecând de la un principiu de bază al activităţii mele de primar, şi anume acela că toţi locuitorii comunei Păuleşti trebuie să se bucure de condiţii egale de trai. Din acest motiv, aşa cum în Păuleşti există un parc similar, am decis ca şi în Găgeni să amenajăm un astfel de spaţiu. Acesta poate fi folosit de către oameni de toate vârstele, de la copii la pensionari, fiind dotat cu aparate de joacă noi şi sigure, cu bănci de relaxare şi măsuţe unde oamenii pot juca şah sau table”, ne-a declarat Sandu Tudor, primarul comunei Păuleşti. 

După cum se vede şi în imaginile alăturate, zona dedicată celor mici a fost gândită în aşa fel încât să ofere maximum de siguranţă. Pe jos au fost montate pavele din cauciuc, astfel încât micuţii care se joacă aici să nu se rănească în cazul în care cad.