Pe capul lui Cosmin Contra pică acum toate belele!
Redactia -
Nu a fost suficient că Petrolul Ploiești doar a remizat la FC Brașov, echipă aflată sub „linia roșie” a ierarhiei Ligii I și cu 10 oameni pe teren mai mult de 50 de minute, și că i s-a suspendat permisul de conducere, a doua zi după joc, după ce a fost depistat de către un radar al poliției rutiere, având la bord 127 km/h, într-o localitate de pe DN1, că antrenorul Cosmin Contra (foto, în dreapta, temperat de secundul său, Laurențiu Roșu, sub privirile asistentului Daniel Mitruți, la finalul meciului cu „galben-negrii”; www.digisport.ro), s-a trezit și cu o reclamație din partea unui oficial al adversarei de duminică, 23 februarie 2014. Astfel, directorul administrativ al clubului FC Brașov, Irinel Manta, a declarat reprezentanților ProSport că ar fi fost agresat de către tehnicianul Petrolului. Manta a spus că „domnul Contra era foarte nervos. Cum s-a terminat meciul cu noi, a început să înjure pe toată lumea. Pe Deaconu (n.r. – președintele CCA), arbitrii, pe toată lumea. Eu l-am întrebat de ce se tot plânge şi a început să mă înjure și pe mine. Peste zece metri, în momentul în care mă îndreptam spre o anexă din stadion şi am trecut pe lângă vestiarul oaspeţilor, domnul Contra mi-a tras un pumn, mişeleşte, prin spate! A fost o lovitură puternică, însă nu mi-a tăiat respiraţia. M-au deranjat două lucruri. Primul – că a lovit pe la spate – şi al doilea, că de faţă era şi copilul meu, în vârstă de 10 ani. Această atitudine nu este normală pentru un antrenor care vrea să ajungă la echipa naţională”.
Auzind despre acuzele conducătorului brașovean, conform www.digisport.ro Contra a replicat: „Eu n-am lovit pe nimeni. Domnul (n.r. – Irinel Manta) poate doreşte să devină cunoscut. Au fost nişte discuţii după meci, acolo unde au fost implicaţi mai mulţi, jucători, directorul sportiv, dar nu am lovit pe nimeni. Să mă dea în judecată, dacă l-am lovit, să vină cu certificat medico-legal şi să demonstreze că l-am lovit. Există oameni care au stat lângă mine, după finalul meciului, şi au văzut că nu am lovit pe nimeni”. Acum, se pune problema pentru cine să-și facă reclamă pe seama tehnicianului ploieștenilor Irinel Manta, deoarece pentru fanii „lupi” – în niciun caz. Asta deoarece manta a fost, înainte de 1989, unul dintre jucătorii apreciați ai… Petrolului, evoluând pe postul de mijlocaș și fiind cunoscut drept un fotbalist foarte elegant și la locul lui dincolo de arene! Însă, așa se mai întâmplă când nu cunoști prea bine istoria clubului găzarilor!