Pedeliştii ploieşteni şi-au ales noul şef

Redactia -

Pedeliştii ploieşteni şi-au ales noul şef

       În această după amiază, Consiliul de Coordonare Local a votat, cu 270 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, noua conducere a organizaţiei PDL Ploieşti.

         Echipa de conducere a PDL Ploieşti este formată din Adrian Dobre, preşedinte PDL Ploieşti si primvicepreşedinţii Erji Popovici şi Magdalena Mihalcea.

La şedinţa Consiliului de Coordonare Local au fost prezenţi 274 de membri din cele trei colegii din Municipiul Ploieşti.

În discursul său, Adrian Dobre a precizat că : “Handicapul nostru în alegerile locale a fost lipsa de organizare. Aceasta ne-a adus în situaţia de a nu ne maxima şansele. Trebuie să depăsim acest handicap.”

Lucrările Consiliului de Coordonare Local au fost prezidate de deputat Roberta Alma Anastase- Preşedintele PDL Prahova, deputat Dragoş Gunia – Vicepreşedinte PDL Prahova, Mihai Apostolache- Secretar general PDL Prahova, Dan Ciolac- Vicepreşedinte PDL Prahova şi consilier judetean şi Radu Ionescu- Vicepreşedinte PDL Prahova şi de asemenea, consilier judeţean.

De la întrunire a lipsit senatorul Andrei Volosevici.