Pelerinaj la Biserica Sfânta Vineri Ploiești. Măsuri pentru buna desfășurare a evenimentului

Redactia -

Pelerinaj la Biserica Sfânta Vineri Ploiești. Măsuri pentru buna desfășurare a evenimentului

„În zile de vineri și sâmbătă, 13 și 14 octombrie, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, alături de lucrători din cadrul Poliției Municipiului Ploiești și ISU Prahova, vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul sărbătoririi  Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași,  la Biserica Sfânta Vineri  din Ploiești,  prilej cu care se va scoate în curtea bisericii Racla cu Sfintele Veșminte ale Cuvioasei, locașul de cult fiind deschis închinătorilor, în ziua de vineri, începând cu ora 17.00, iar sâmbăta, începând cu ora 08.00.

La manifestarea religioasă estimăm participarea unui număr mare de credincioși, motiv pentru care, în funcție de evoluția situației, la nevoie, se vor lua măsuri de restricționare a traficului auto în zona adiacentă locașului de cult, cu devierea traficului rutier.

 Pentru buna desfășurare a activităților, la fața locului vom avea echipe de dialog, patrule de siguranță publică și alte dispozitive specifice, ce vor fi adaptate în funcție de situațiile concrete, care au ca principal scop siguranța oamenilor.

Pentru evitarea aglomerării și busculadelor, participanții trebuie să cunoască că în incinta bisericii este stabilit un traseu de afluire/defluire către/de la locul de închinare la sfintele odoare, pe un culoar special amenajat, delimitat cu garduri metalice.

Recomandăm tuturor participanților la acestă manifestare să respecte indicațiile organizatorului și forțelor de ordine, să manifeste răbdare și să ia în considerare timpi mari de așteptare”, transmite Jandarmeria Prahova.

 

Foto: Facebook – Bogdan Toader