Pelerini din Ţintea- Băicoi, la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului

Daniel Dimache -

Pelerini din Ţintea- Băicoi, la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului

 

26 noiembrie, ziua sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului, a devenit o zi memorabilă şi pentru elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Ţintea. La pelerinaj au participat, în calitate de organizatori, primarul Marius Constantin, preotul Gugu David de la „Parohia Duminica Tuturor Sfinţilor” Ţintea şi şeful Biroului Cultură Bibliotecă, Sport, din cadrul Primăriei Băicoi – Robert Stoica.
Ziarul Lumina menţionează despre vizita grupului de pelerini din Băicoi şi le-a luat scurte declaraţii celor din delegaţie.

„În urma colaborării dintre școală, Primărie, Casa de cultură și Biserica de la Țintea din orașul Băicoi, ne-am hotărât să venim la Sfânta Catedrală pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, a ne înnoi spiritual. Catedrala este impresionantă, drept pentru care Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu sănătate, multă putere de muncă și să ne păstorească întru mulți și fericiți ani”, a precizat părintele paroh David Gugu.

„Suntem în zile de sărbătoare pentru poporul român și de aceea am organizat un pelerinaj la Catedrala Mântuirii Neamului. Aceasta este un monument simbol pentru poporul român și spun aceasta pentru că astăzi, într-o societate divizată, era nevoie de un astfel de lucru. Știu că avem nevoie și de spitale, și de autostrăzi, dar mai înainte de toate avem nevoie să ne curățim spiritual. Evenimentul este important datorită faptului că suntem în An Centenar, iar poporul român avea nevoie de o trezire, de a deveni mai unit și de a-și aduce aminte cu mândrie și recu­noș­tință de jertfa înaintașilor noștri”, a spus primarul Marius Constantin.

„Venirea la catedrală mi-a lăsat o impresie deosebită, pentru că s-au făcut lucruri frumoase. Este o trăire pe care am să o povestesc și de aici înainte celor care vor să audă despre acest dar frumos pe care poporul român l-a făcut înaintea Domnului”, a precizat Robert Stoica.