Percheziţii în Ploieşti, într-un dosar de furt calificat

Redactia -

Percheziţii în Ploieşti, într-un dosar de furt calificat

La data de 4 octombrie a.c., polițiștii Secției nr.4 de poliție Ploiești au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

2 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Din cercetări a reieșit faptul că, în seara zilei de 20 septembrie a.c., un bărbat în vârstă de 29 de ani ar fi sustras, din incinta unei societăți comerciale, mai multe echipamente și dispozitive mecanice în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

În urma perchezițiilor au fost găsite bunurile sustrase, astfel prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.