Percheziţii în Ploieşti şi Dumbrăveşti, într-un dosar de furt calificat

Redactia -

Percheziţii în Ploieşti şi Dumbrăveşti, într-un dosar de furt calificat

În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova pun în executare 7 mandate de percheziții în comuna Dumbrăvești și în municipiul Ploiești, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

Activitățile sunt desfășurate în cazul a două cauze penale diferite.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe efectuează 6 percheziții domiciliare în comuna Dumbrăvești la locuințele unor persoane bănuite că în luna martie a.c., ar fi sustras dintr-o societate comercială mai multe bunuri bunuri în valoarea de aproximativ 250.000 de euro.

Totodată, și polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului efectuează o percheziție la două persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

În cadrul acestei cauze penale, s-a reținut faptul că la data de 17 mai a.c., unei persoane i-ar fi fost sustras un portofel, prejudiciul fiind de aproximativ 6.000 de lei.

9 persoane vor fi conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitatea beneficiază de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

VIDEO: