Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism

Redactia -

Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism

Poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Ploieşti și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au efectuat ieri, 8 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de trafic de persoane și proxenetism. Simultan cu acțiunea derulată în România, în Madrid, Spania, au fost efectuate 4 percheziții.

 La data de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 8 percheziții domiciliare în județele Prahova și Giurgiu.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014-2017, 11  persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, profilat pe racolarea de tinere, pe teritoriul României, iar, ulterior, le-ar fi transportat în Spania, în vederea exploatării sexuale sub coordonarea şi în interesul lor

În urma perchezițiilor fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe sisteme informatice și înscrisuri ce prezintă relevanță probatorie în cauză, telefoane mobile, două pistoale cu aer comprimat, de tip air soft și un pistol cu gaz, deținut fără autorizație.

Totodată, au fost puse în executare 4 mandate de aducere pe numele bănuiților aflați pe teritoriul României.

La percheziții au participat şi jandarmi.