Percheziţii la două familii din „Bereasca”, aflate în război

Daniel Dimache -

La orele dimineţii, poliţiştii prahoveni au efectuat 7 percheziţii în Municipiul Ploiești, la locuințele unor persoane bănuite de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și violare de domiciliu. 15 persoane vor fi aduse pentru audieri.

Din cercetări au rezultat indicii că, de la începutul lunii iunie a.c. și până în prezent, între membrii a două familii domiciliate în Cartierul Bereasca din Municipiul Ploiești, s-ar fi creat o stare conflictuală, pe fondul căreia s-ar fi produs acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, aceștia apelând la acte de violență și folosirea de obiecte periculoase.

De asemenea, se pare că persoanele bănuite ar fi săvârșit și infracțiuni de violare de violare de domiciliu.

15 persoane au fost aduse la audieri, informează IPJ Prahova.

La acțiunea din „Bereasca” au participat și jandarmi.