Percheziţii la Fulga, Blejoi și Lipănești, la suspecţi de furt calificat
Redactia -
UPDATE: În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii din Prahova, au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă, înscrisuri, aproximativ 30% din bunurile sustrase și sume de bani în lei și în valută, corespondentul a 25.000 de lei.
Astfel, în baza probatoriului administrat față de 6 bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 48 de ani, din comunele I.L.Caragiale și Conțești, județul Dâmbovița, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
***
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova pun în executare 4 mandate de percheziții în comunele Fulga, Blejoi și Lipănești, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea a două fapte de furt calificat.
Astfel, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ciorani efectuează două percheziții la locuințele a doi tineri bănuiți că la data de 5 mai a.c. ar fi sustras dintr-o locuință 37.000 de lei.
Totodată, și polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi efectuează două percheziții la locuințele a doi bărbați bănuiți că la data de 28 ianuarie a.c. ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale un TV LCD în valoare de 6.500 de lei.
4 persoane vor fi conduse la sediul unității pentru audieri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitatea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.
VIDEO: