Percheziții la persoane implicate în eliberarea certificatelor de vaccinare antiCovid la un centru și 4 cabinete medicale de familie din Prahova

Daniel Dimache -

Percheziții la persoane implicate în eliberarea certificatelor de vaccinare antiCovid la un centru și 4 cabinete medicale de familie din Prahova

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, efectuează 17 percheziții domiciliare, toate în județul Prahova, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid.

Activitatea vizează un centru de vaccinare și patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestor entități.

Faptele urmărite penal sunt de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic și uz de fals.

Cu această ocazie vor fi puse in executare 35 de mandate de aducere emise pe numele suspecților.

La activitatea menționată participă polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Prahova.