Peste 1.000 de polițiști asigură buna desfășurare a alegerilor în Prahova

Mihai Ciobanu -

Peste 1.000 de polițiști asigură buna desfășurare a alegerilor în Prahova

Poliţia Română a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale.

Peste 1.000 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral.

Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

Peste 350 de poliţişti, se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.

De asemenea, dintre cele 623 secţii de votare constituite la nivelul judetului Prahova, polițiștii vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 249 de secţii.

Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 113 poliţişti, constituiţi în 42 de echipe operative.

A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 8 poliţişti, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia operativă o va impune.

Alături de polițiști, în demersurile organizate pentru buna desfășurare a procesului electoral, mai sunt angrenați aproximativ 600 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, precum și aproape 300 de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.