Peste 1000 de evenimente gestionate de polițiștii prahoveni în perioada 12-18 ianuarie
Redactia -

În perioada 12–18 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat activități operative și de menținere a ordinii și siguranței publice, acționând cu promptitudine, profesionalism și fermitate pentru gestionarea situațiilor sesizate de cetățeni.
În intervalul de referință, polițiștii prahoveni au intervenit la peste 1.000 de evenimente, dintre care aproximativ 700 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Toate intervențiile au fost gestionate cu prioritate, în funcție de gradul de risc, având ca obiectiv principal protejarea vieții, integrității corporale și a bunurilor cetățenilor, precum și menținerea climatului de ordine publică.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat peste 20 de infracțiuni în flagrant delict, o parte dintre acestea fiind înregistrate în domeniul rutier, precum și în ceea ce privește nerespectarea regimului materiilor pirotehnice, regimului silvic și alte domenii de interes operativ. Față de persoanele implicate au fost dispuse măsurile legale prevăzute de legislația în vigoare, în vederea tragerii la răspundere a acestora.
Totodată, polițiștii au asigurat monitorizarea permanentă a stărilor conflictuale, intervenind rapid și eficient pentru aplanarea situațiilor de risc, în scopul prevenirii escaladării conflictelor și al asigurării unui climat de siguranță la nivelul comunității.
În contextul valorilor ridicate de trafic înregistrate în weekendul 16–18 ianuarie 2026, polițiștii rutieri au desfășurat activități specifice pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier, în special pe Drumul Național 1 (E60), acționând pentru prevenirea blocajelor rutiere, dirijarea traficului și reducerea riscului de producere a accidentelor.
Activitățile desfășurate în această perioadă evidențiază implicarea constantă a polițiștilor Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, care acționează zilnic pentru creșterea gradului de siguranță publică și asigurarea protecției cetățenilor.


![Şase localităţi din Prahova primesc bani prin programul “Anghel Saligny” Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/07/asfaltare-centura-comarnic.jpg)