Peste 130 de sancţiuni aplicate de Poliţia Rutieră, ieri, pe drumurile din Prahova

Redactia -

Peste 130 de sancţiuni aplicate de Poliţia Rutieră, ieri, pe drumurile din Prahova

Pe parcursul zilei de ieri, în mai multe intervale orare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au desfășurat acțiuni pe drumurile naționale din județ, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și pentru combaterea consumului de băuturi alcoolice la volan.

Astfel, în cadrul activităților au fost controlate peste 200 de autovehicule și au fost efectuate 130 de testări cu aparatele etilotest și DrugTest.

De asemenea, au fost aplicate 132 de sancțiuni contravenționale, 52 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 50.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

 

Poliţiştii recomandă şoferilor:

Circulați cu viteză redusă, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în condiții de carosabil ud, ploaie și vizibilitate scăzută.

Păstrați o distanță suficient de mare față de vehiculele dinainte, astfel încât, la nevoie, să puteți frâna în deplină siguranță.

Efctuați fiecare manevră în trafic după o temeinică asigurare.

 

Foto: arhiva