Peste 200 de foști coechipieri, elevi și admiratori l-au însoțit pe ultimul drum pe marele fotbalist de altădată al Petrolului, Costică Moldoveanu

Redactia -

Peste 200 de foști coechipieri, elevi și admiratori l-au însoțit pe ultimul drum pe marele fotbalist de altădată al Petrolului, Costică Moldoveanu

La trei zile după ce s-a stins din viață, pe un pat de spital, pierzând lupta cumplită dusă cu o boală care nu iartă, fostul mare fotbalist al Petrolului Ploiești, Constantin Moldoveanu, a fost condus pe ultimul drum, după o slujbă ținută în curtea din fața capelei de la cimitirul Viișoara. Au venit pentru a-și lua adio de la cel care le-a fost coleg de echipă, prieten, antrenor, profesor și idol peste 200 de persoane cernite. Vârstnici, dar și tineri, ultimii – membri ai galeriei „lupilor galbeni”, au ținut astfel să cinstească memoria unuia dintre jucătorii de glorie a celei mai bune formații din istoria clubului găzarilor (foto sus; www.fairplaydeprahova.ro). Nu la fel, din păcate, au procedat și oficialii înalți actuai ai SC FC Petrolul, singurii reprezentanți ai acesteia fiind secretarul general Valentin Mateescu, consilierul tehnic al centrului de copii și juniori, Camil Oprișan și responsabilul cu probleme de marketing și relația cu suporterii, Octav Preda. Ba mai mult, deși se știa din timp că slujba de înmormântarea urma să aibă loc la ora 12.00, în aceeași zi s-a fixat de la… 12.45, conferința de presă de prefațare a meciului cu Concordia Virgil_Dridea_vorbind_la_capataiul_lui_Costica_Moldoveanu_fairmplay_de_prahova_micaChiajna și prezentarea ultimelor trei transferuri de la echipă. Întrebat de jurnaliștii prezenți în sala de la arena Ilie Oană de ce a fost stabilită o asemenea oră, antrenorul principal Cosmin Contra s-a arătat mirat să afle despre faptul că, atunci, se oficia slujba de la Viișoara, mărturisind că nici nu aflase despre așa ceva! Măcar duminică, 15 septembrie 2013, să se păstreze un minut de reculegere, pe arena Ilie Oană, în memoria celui care a fost unul dintre cei mai de seamă fotbaliști și antrenori din istoria clubului fanion al petroliștilor din România!

În calitate de fost coechipier, Virgil Dridea (fotp jos; www.fairplaydeprahova.ro) – cu lacrimi în ochi și vocea vibrând – le-a vorbit celor prezenți, la finalul slujbei, lângă catafalc, despre prietenul său dispărut la vârsta de aproape 70 de ani, alături de care a cunoscut imense satisfacții, precum câștigarea titlului național din 1966 și succesul în dauna echipei FC Liverpool, în același an, și a trăit și momente de tristețe: „Moldoveanu merită un loc în galeria celor mai respectaţi şi mai profesionişti sportivi pe care Ploieştiul i-a avut. Pentru întreg Ploieştiul fotbalistic este o mare durere ceea ce se întâmplă acum. Adio, Costică!”. Apoi, fosta extremă stângă a fost condusă la groapă, petroliștii plecând ulterior spre case cu regretul în suflete că au mai pierdut încă o fostă mare glorie de altădată, a cărei viață s-a confundat, ani mulți, cu numele de Petrolul Ploiești. Constantin Moldoveanu a luat cu sine, pentru totdeauna, obiectul căruia i s-a dedicat 100% în cariera sa, o minge de fotbal, ca și un steag în culorile echipei sale de suflet și două fanioane ale acesteia. Am pierdut un om, am câștigat un înger! Dumnezeu să te aibă în paza Sa, Costică Moldoveanu!